Publicitate
Statele membre stabilesc prin propriile norme cuantumul și condițiile în care părinții pot primi aceste alocații, însă ele pot să difere foarte mult de la o țară la alta, scrie europa.eu. De regulă, de aceste alocații din spațiul comunitar beneficiază copiii, dacă părinții lor lucrează, primesc o pensie de stat sau locuiesc, pur și simplu, în țara respectivă.
Trebuie ținut cont că de pildă Spania a renunțat în 2020 la aceste alocații, iar în Italia se acordă numai părinților cu venituri sub un anumit prag anual.
În situația în care o persoană s-a stabilit cu întreaga familie în altă țară din UE și este afiliată doar la sistemul acesteia de asigurări sociale, va fi supusă regimului de prestații familiale din țara gazdă. Însă, dacă este detașat pentru mai puțin de doi ani, plata va fi facută de către țara de origine.
În cazul în care unii dintre membrii familiei locuiesc într-o altă țară, ar putea avea dreptul la alocație din mai multe țări. Acest lucru va fi analizat de autoritățile țărilor implicate, care, pe baza unor ”reguli de prioritate”, vor decide cine poartă responsabilitatea principală pentru plată.
Ce înseamnă regulile de prioritate
În general, țara care poartă responsabilitatea principală pentru plata alocației este țara în care persoana respectivă lucrează sau desfășoară activități independente (sau soțul/soția).
Dacă beneficiați de astfel de drepturi în două țări, dvs. și soția/soțul, responsabilitatea de a plăti îi revine țării în care locuiesc copiii și în care lucrează unul dintre părinți. Dacă niciunul dintre cei doi nu lucrează în țara în care locuiesc copiii, veți primi prestații din țara în care nivelul acestora este cel mai ridicat.
Alocații pentru copii. Vești EXTRAORDINARE pentru acești români
Dacă soțul/soția au dreptul la pensie în două țări, responsabilitatea de a plăti îi revine țării în care locuiesc copiii și care plătește una dintre pensiile respective. Dacă niciunul dintre voi nu primește pensie în țara în care locuiesc copiii, veți primi prestații din țara în care ați fost asigurat sau în care ați locuit mai mult.
Dacă dreptul la alocație se bazează pe rezidența în două țări, responsabilitatea de a plăti îi revine țării în care locuiesc copiii.
Suplimente
Dacă sumele primite de la țara care deține responsabilitatea principală sunt mai mici decât cele pe care le-ar fi plătit țara cu responsabilitate secundară, aceasta din urmă va plăti diferența dintre ele. Astfel, veți primi maximul cuvenit.
Depunerea cererii pentru alocație
Cererea poate fi depusă în orice ţară din UE. Autorităţile din ţara în care depuneți cererea o vor transmite şi celorlalte ţări responsabile. Dacă ați depus cererea la timp într-una dintre ţări, se va considera că aceasta a fost depusă la timp în toate celelalte ţări din UE. Dacă autorităţile din ţara în care ați depus iniţial cererea nu au trimis la timp dosarele către omologii lor, ţările respective nu pot invoca acest motiv pentru a-ți respinge cererea.
Este important să luați legătura cu autorităţile naţionale pentru a afla care este termenul limită până la care puteți solicita plata alocației. Nerespectarea acestui termen poate duce la pierderea dreptului de a primi alocația.
ANPIS precizează că, în cazul cetăţenilor români care desfășoară activități profesionale într-un alt stat membru al UE/SEE/Elveția, indiferent de locul de reședință al membrilor de familie, cererile (însoțite de documentele solicitate de legislația specifică țării de activitate a părintelui) se depun la instituţia competentă din acel stat membru. Agenția pune la dispoziție și o lista a instituțiilor competente unde se poate depune cererea, din fiecare stat membru, pe care o poți consulta aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.