Cine ia mai mulți BANI la PENSIE după recalculare. Mii de PENSIONARI câştigă

Antonia Popescu |
Data publicării:
Bani
Bani

Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, e explicat, vineri, la Antena 3, când va începe marea recalculare și cine primeşte bani în plus. Dar şi cum mii de pensionari câştigă în instanţă sute de lei în plus, pentru că în momentul în care au ieşit la pensie nu le-au fost luat în calcul anumite sporuri sau prime.

"Am făcut o statistică privitor la aceste acțiuni în Instanța pe care le avem cu beneficiarii noștri pensionari. În anul 2020 am emis 290 de mii de decizii noi în plata și 465 de mii de recalculari. Deci am avut un total de 755 de mii de decizii emise, la nivelul anului 2020." a precizat Daniel Baciu.

Recalcularea pensiei de urmaș. Cum se face și ce acte sunt necesare

"Din aceste decizii, conform art. 139 din Legea 127/2019, ele pot fi contestate în termen de 45 de zile de la dată primirii. Un număr de 15 mii de beneficiari au contestat aceste decizii, reprezentant un procent de 2% din totalul deciziilor emise. Este un procent rezonabil, bineinteles că noi ne dorim să fie 0." spune acesta.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9736
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9738
USD
Azi 4.8269
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.8217
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9736 RON
USD flag1 USD = 4.8269 RON
GBP flag1 GBP = 5.9269 RON
CHF flag1 CHF = 5.2922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9899 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3553 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 414.0962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 447568.22RON
1 ETH = 15719.09RON
1 LTC = 500.40RON
1 XRP = 11.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17093.32-0.15%
BET-BK3187.910.16%
BET-EF928.37-0.11%
BET-FI62289.210.01%
BET-NG1228.670.02%
BET-TR37693.61-0.15%
BET-TRN36638.13-0.15%
BET-XT1473.46-0.02%
BET-XT-TR3194.10-0.02%
BET-XT-TRN3111.25-0.02%
BETAeRO895.602.00%
BETPlus2527.04-0.16%
RTL38051.91-0.17%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel