Cine este Slawomir Krupa, noul șef al băncii Societe Generale

Simona Haiduc |
Data publicării:
Banca Societe Generale
Banca Societe Generale

Frédéric Oudéa pleacă, funcția de director general al Société Générale fiind preluată de Slawomir Krupa. 

Frédéric Oudéa a fost unul dintre cei mai vechi șefi de bancă din Europa. După 15 ani de directorat, el a predat, marți, conducerea băncii lui Slawomir Krupa, a cărui misiune va fi aceea de a-i face pe oameni să uite de ultimii ani de turbulențe. 

Plecarea lui Frédéric Oudéa, numit în funțcie în 2008, după izbucnirea afacerii Kerviel, a fost anunțată în urmă cu un an și, la acel moment, a fost o surprinză. 

Când a izbucnit afacerea Kerviel, în ianuarie 2008, Slawomir Krupa era director al cabinetului șefului Băncii Corporate și Investiții (BFI) Jean-Pierre Mustier, adică în prima linie. Descris drept un om direct, chiar puțin „eruptiv”, potrivit unui fost director executiv al băncii, acest franco-polonez născut în Bulgaria va trebui să întoarcă pagina celor cincisprezece ani de turbulențe, timp ce efectivele băncii au scăzut cu aproape 20%. 

Ultimele rezultate anuale, prezentate în februarie, au fost amputate cu peste 3 miliarde de euro, factura pentru retragerea catastrofală din Rusia. De asemenea, el va trebui să continue și să realizeze „fuziunea rețelelor Societe Generale și Crédit du Nord, să ducă la bun sfârșit restructurareai băncii de investiții, fuziunea dintre ALD și Leaseplan, dezvoltarea Boursorama”, după cum preciza, în septembrie anul trecut, președintele grupului bancar, Lorenzo Bini Smaghi.

Suspiciuni de fraudă fiscală: Băncile franceze, sub presiune după percheziții

După ce luni concluzia analiștilor a fost că tensiunile din sectorul bancar s-au atenuat considerabil, marți, această convingere a fost puternic zdruncinată de veștile din Franța. 

Deși atenuarea temerilor legate de sănătatea sectorului bancar a susținut acțiunile băncilor franceze în această dimineață la bursă, acestea au revenit pe roșu pe fondul informațiilor privind perchezițiile efectuate de Parchetul Național Financiar. În aceste condiții, Société Générale a pierdut 2,88%, coborând la 19,39 euro, în timp ce BNP Paribas a cedat 1,72%, ajungând la 50,92 euro. Deși Crédit Agricole nu a intrat în vizorul justiției, prețul titlurilor sale a scăzut cu 0,77%, la 9,95 euro. Citește mai departe AICI

Schimbări în conducerea băncii Societe Generale

"El cunoaşte perfect banca noastră, precum şi provocările care îl aşteaptă, a demonstrat capacitatea de a conduce Societe Generale, o bancă europeană majoră. Prima sa misiune va fi să finalizeze procesul masiv de transformare aflat în derulare, cum ar fi fuziunea reţelelor franceze, achiziţionarea LeasePlan de către ALD, extinderea Boursorama, şi dezvoltarea continuă a diviziei corporate and investment bank", a afirmat preşedintele grupului bancar francez, Lorenzo Bini Smaghi.

În mai, SocGen a anunţat că Frederic Oudea, directorul său general, nu va căuta să-şi reînnoiască mandatul la viitoarea reuniune a acţionarilor, din mai 2023. Acesta a condus timp de 15 ani grupul bancar francez. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470907.66RON
1 ETH = 15733.33RON
1 LTC = 428.25RON
1 XRP = 6.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel