Publicitate
Potrivit lui Cîțu, interimatul funcției va fi asigurat de către Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății.
„Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, anunță premierul.
Ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.
Citește și: Vlad Voiculescu, demis de Florin Cîțu
Documentul introduce un punctaj pe baza unei grile. Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori pot intra în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori.
Premierul Florin Cîțu nu și-ar fi dat acordul pe ordin, conform unor surse guvernamentale.
Vicepremierul Dan Barna spunea, în schimb, că ordinul este firesc, tehnic și necesar.
Interimatul va fi asigurat de Dan Barna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.