”Compania Electrica Furnizare ajunge zi de zi în casele a peste 3,2 milioane de clienți. Suntem un partener stabil și cel mai vechi din piața de energie electrică românească. Am crescut, ne-am dezvoltat, am evoluat în 120 de ani alături de comunitățile în care furnizăm energie electrică. Și tot acolo ne întoarcem pentru a contribui activ la dezvoltarea sustenabilă a acestora. Proiectul <> este esențial pentru comunitatea care trăiește în munții Harghitei, dar și pentru grupul Electrica, acesta susținând constant demersurile ce implică producerea de energie din surse regenerabile. Ne dorim să continuăm astfel de colaborări și pe viitor și felicităm Asociația Energia Inteligentă pentru inițiativă” a declarat Corina Popescu, CEO Electrica.
”Consider că este de datoria noastră, a tuturor, să ne implicăm în astfel de proiecte cu impact asupra societății, proiecte care pot schimba în bine viața semenilor noștri și care în același timp au un puternic mesaj social. Dezvoltarea durabilă pe care ne-o dorim cu toții se poate obține doar arătând grijă față de oameni și mediu. Prin ”Energie pentru viață” am reușit să schimbăm în bine viața beneficiarilor acestui proiect, aducând pentru prima dată curent electric în casele lor, în timp ce am folosit energie din surse regenerabile. Una din casele beneficiare ale proiectului nostru este locuită de o familie cu patru copii. Uimirea și bucuria pe care am văzut-o în ochii copiilor atunci când au aprins lumina pentru prima dată în casa lor este cea mai mare mulțumire pe care ne-o puteam dori. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care ne-au încurajat și susținut de-a lungul acestui proiect și în special companiei Electrica Furnizare care a făcut posibilă și a doua etapă a demersului ”Energie pentru viață”. Sperăm să nu ne oprim aici, ci să devină o tradiție și să continuăm acest proiect și în anii următori” a declarat Dumitru Chisăliță, Președinte al Asociației Energia Inteligentă.
Proiectul ”Energie pentru viață” a fost lansat de Asociația Energia Inteligentă în luna martie a acestui an, cu scopul de a atrage finanțările necesare pentru montarea de panouri fotovoltaice în gospodării fără curent electric situate în zone montane izolate. Prima etapă a proiectului s-a desfășurat în Munții Apuseni, unde la finalul lunii iunie au fost montate panouri fotovoltaice în cinci case din Comuna Întregalde, județ Alba, cu ajutorul companiilor care s-au alăturat acestui demers. A doua etapă a proiectului s-a desfășurat în Munții Ciucului și a fost posibilă datorită sprijinului primit de la Electrica Furnizare care a susținut integral instalarea panourilor fotovoltaice în cinci gospodării din satul Puntea Lupului, Comuna Lunca de Jos, județul Harghita, care nu au fost conectate niciodată la curent electric.
În România, conform unei situații întocmite de ministerul Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Județene si Prefecturi, în 2018 peste 52,000 de gospodării nu aveau curent electric. Deși necesare, investițiile pentru conectarea acestor gospodării la rețeaua de electricitate nu demonstrează criteriul de eficiență pentru operatorul de distribuție, așadar, șansele lor de a fi racordate la electricitate sunt foarte mici. În același timp, finanțările pentru montarea de panouri fotovoltaice exclud gospodăriile care se găsesc la mai puțin de 2 km de rețeaua de energie existentă, astfel, un număr îngrijorător de gospodării nu au șanse de a avea energie electrică.
Prin proiectul ”Energie pentru viață”, Asociația Energia Inteligentă și-a propus atât atragerea finanțărilor necesare montării de panouri fotovoltaice în case izolate, care nu au avut niciodată curent electric, cât și tragerea unui semnal de alarmă asupra numărului mare de gospodării neelectrificare care se găsesc în România la ora actuală și necesitatea ca un număr cât mai mare de corporații să se implice în astfel de proiecte astfel încât Energia să apară în Viața tuturor.
Partenerii media ai proiectului sunt: InvesTenergy, Focus Energetic, Energy Center, News Energy, Economistul, Club Economic, România Durabilă, Financial Intelligence, The Diplomat, Spot Media și EM360.
***
Electrica Furnizare
Cu o experiență de peste 120 de ani pe piața de energie electrică, compania Electrica Furnizare este parte a Grupului Electrica și are un portofoliu de peste 3,2 milioane de clienți casnici.
Electrica Furnizare a intrat, în anul 2020, pe piața de producție de energie electrică din surse regenerabile, prin achiziționarea Parcului Fotovoltaic Stănești, din județul Giurgiu. În prezent, compania are în implementare mai multe proiecte care implică livrarea de soluții personalizate, la cheie, pentru producerea energiei verzi, aliniindu-se astfel la strategia Grupului Electrica ce vizează contribuția la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor, în contextul Pactului verde european.
Asociația Energia Inteligentă
Asociația Energia Inteligentă (AEI) reunește profesioniști din domeniul gazelor naturale, hidrogenului, energiei electrice și eficienței energetice. Membrii săi militează pentru un preț corect al gazelor și pentru creșterea transparenței în piața de energie din România.
AEI este o organizație non-profit al cărui scop principal este acela de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor casnici și non-casnici de gaze și energie pentru ca aceștia să poată fi mai bine pregătiți pentru negocierea contractelor de achiziție și pentru a putea înțelege corect facturile pe care le plătesc.
AEI este și va rămâne un partener de dialog pentru toți participanții la piață, fie că sunt furnizori, producători, operatori, proiectanți, constructori, instituții, reglementatori, ministere, politicieni, angajați din sistem sau reprezentanți ai mass-media.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.