Românii, sub tăvălugul scumpirilor. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 15,88% în septembrie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

INS a dat publicităţii cifrele privind inflaţia. 

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 19,12%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 16,61%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, au crescut cu 1,3%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 - septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 - septembrie 2021) este 11,8%.

Conform datelor INS, indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) - indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE - în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 este 100,93%.

"Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 - septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 - septembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,2%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, au susţinut reprezentanţii Băncii Naţionale a României, într-un comunicat transmis în data de 5 octombrie 2022.

"Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit. Determinante pentru înrăutăţirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflaţiei sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de preţurile gazelor naturale şi energiei electrice - inclusiv în condiţiile modificării caracteristicilor schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică - precum şi de preţurile alimentelor, sub influenţa creşterii ample a cotaţiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor instituite, dar şi al secetei prelungite şi extinse la nivel european din această vară. Impactul acestor factori va fi doar parţial contrabalansat de efecte de bază dezinflaţioniste anticipate a se manifesta în perspectivă apropiată inclusiv pe segmentul combustibililor", se menţiona în comunicatul băncii centrale transmis după şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

În luna august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunţa că prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an este estimată la 13,9%, iar pentru finalul lui 2023 la 7,5%. În luna mai 2022, BNR estima o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023.

Fondul Monetar Internaţional a revizuit semnificativ în creştere estimările privind avansul preţurilor de consum în România atât pentru acest an, de la 9,3% până la 13,3%, cât mai ales pentru anul viitor, de la 4% până la 11%, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 446816.86RON
1 ETH = 15962.92RON
1 LTC = 487.37RON
1 XRP = 10.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel