Florin Cîțu a numit băncile ce trebuie să susțină economia

Mara Ivan |
Data publicării:
Sunt două astfel de bănci
Sunt două astfel de bănci

CEC Bank şi Eximbank sunt bănci unde statul este acţionar majoritar şi trebuie să susţină economia, a declarat marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, menţionând că aceste bănci trebuie folosite "pentru a împinge programele în economie."

"CEC Bank şi Eximbank sunt bănci unde statul este acţionar majoritar şi trebuie să susţină economia. Trebuie folosite aceste bănci pentru a împinge programele în economie. Acesta este rolul pe termen scurt. Pe termen mediu şi lung există o strategie pentru întreg pachetul de instituţii financiar-bancare pe care îl are statul. Ştiţi foarte bine că în Planul de relansare apare şi o bancă de dezvoltare. După discuţii foarte multe pe care le-am avut cu Comisia Europeană, apare şi un Fond Naţional de Investiţii. De aceea trebuie văzută strategia pe care o vom prezenta pentru întreg sistemul financiar bancar unde statul este acţionar majoritar", a afirmat Florin Cîţu, la videoconferinţa ZF- Bankers Summit '20.

Citește și Criza din România. Florin Cîțu: Există o singură soluție

Ministrul Finanţelor a mai spus că există încă o bancă pe care statul a achiziţionat-o, Banca Românească, bancă de retail. "Trebuie să găsim un rol şi pentru această instituţie", a mai spus Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.8074
Diferența -0.0164
Zi precendentă 4.8238
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.8074 RON
GBP flag1 GBP = 5.8878 RON
CHF flag1 CHF = 5.2778 RON
AUD flag1 AUD = 2.9923 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3305 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4215 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 420.3419 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506235.57RON
1 ETH = 15903.12RON
1 LTC = 559.77RON
1 XRP = 15.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16926.620.08%
BET-BK3182.560.01%
BET-EF919.540.19%
BET-FI62765.59-0.36%
BET-NG1226.080.01%
BET-TR37326.020.08%
BET-TRN36280.830.08%
BET-XT1461.300.01%
BET-XT-TR3167.730.01%
BET-XT-TRN3085.570.01%
BETAeRO883.780.92%
BETPlus2500.610.08%
RTL37701.320.13%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel