Christine Lagarde (BCE) păstrează uşa deschisă pentru o inflaţie mai ridicată

Antonia Popescu |
Data publicării:

Inflaţia în zona euro ar putea depăşi ţintele deja majorate ale Băncii Centrale Europene dar există puţine indicii că acest lucru se întâmplă deja, a afirmat în Parlamentul European preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Preţurile de consum în zona euro şi-au revenit mai repede decât se preconiza pe măsură ce economia s-a redeschis după restricţiile impuse în contextul pandemiei iar mai mulţi oficiali de la BCE cred în prezent că anul viitor inflaţia va fi apropiată şi chiar va depăşi ţinta de 2% avută în vedere de BCE.

Lagarde a reiterat punctul de vedere oficial al BCE că inflaţia va reveni sub 2% anul viitor dar pare să recunoască că au crescut temerile, inclusiv în interiorul BCE, că o creştere a preţurilor mai ridicată ar putea persista.

"Deşi nivelul inflaţiei s-ar putea dovedi mai slab decât estimăm, dacă activitatea economică va fi afectată de reînăsprirea restricţiilor, există câţiva factori care ar putea duce la presiuni mai solide asupra preţurilor decât ne aşteptăm în prezent", a declarat şeful BCE.

Scumpirea energiei, alimentată și de lipsa apei în Norvegia

Oficialul a adăugat: "Dar vedem semne limitate ale acestui risc până acum, ceea ce înseamnă că scenariul nostru de bază continue să prevadă că inflaţia rămâne sub ţinta noastră pe termen mediu".

Luna trecută, rata inflaţiei în zona euro a ajuns la 3%, cu mult peste ţinta de 2% avută în vedere de BCE şi ar putea urca până la 3,5% în luna noiembrie, dar cu toate acestea instituţia de la Frankfurt se aşteaptă la o scădere rapidă în următorii ani, ceea ce va duce ritmul de creştere a preţurilor sub nivelul de 2%.

Cu toate acestea, creşterea preţurilor la materii prime, problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi înmulţirea semnalelor referitoare la o criză a mâinii de lucru pun sub semnul întrebării prognozele oficialilor BCE cu privire la creşterea preţurilor de consum, apreciază analiştii.

Răspunzând europarlamentarilor îngrijoraţi de creşterea preţurilor, Lagarde a declarat că BCE "are toate motivele" să creadă că majorarea preţurilor energiei şi perturbările din lanţurile de aprovizionare se vor atenua anul viitor.

"Avem toate motivele să credem că nu vor fi factori de durată şi se vor reduce în cursul anului viitor", a dat asigurări preşedintele BCE.

Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a revizuit în creştere proiecţiile privind inflaţia, pe fondul unei redresări mai rapide decât se estima, în urma pandemiei.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat că deşi perspectivele privind inflaţia în acest an au fost revizuite în creştere, depăşind ţinta de 2% a BCE, actuala majorare este aşteptată să fie temporară, iar pe termen mediu inflaţia va fi sub 2%.

Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta 2,2%, depăşind ţinta de 2% a BCE, şi în creştere faţă de nivelul de 1,9% previzionat în iunie

Actuala creştere a inflaţiei este rezultatul unor factori temporari, cum ar fi preţurile mai ridicate la energie, a explicat Lagarde, astfel încât inflaţia va scădea anul viitor la 1,7%, faţă de nivelul de 1,5% previzionat în iunie

În 2023 inflaţia ar urma să se situeze la 1,5%, uşor mai ridicată decât nivelul de 1,4% previzionat în iunie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9741
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0605
Zi precendentă 4.7768
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473604.95RON
1 ETH = 17390.48RON
1 LTC = 538.20RON
1 XRP = 11.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel