Chisăliţă: Aşa se poate opri războiul. Sancţiunea MAXIMĂ pentru Rusia lui Putin

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru

"Oprirea livrării gazelor naturale din Federația Rusă către Europa, este una dintre cele mai de temut sancțiuni pentru țările europene şi, în același timp, este sancțiunea maximă și pentru Federația Rusă", apreciază Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

"S-ar putea, conform studiului AEI 'Alimentarea cu energie a Europei, în perspectiva crizei UE - Rusia', să se aplice sancţiunea autosistării imediate a gazelor naturale din Rusia spre Europa, teoretic, fără să apară dificultăţi în continuitatea livrării gazelor consumatorilor în această perioadă", susţin experţii asociaţiei.

Aceasta având în vedere perioada în care ne găsim şi temperaturile prognozate, relativ ridicate, pentru luna martie 2022, consumurile zilnice de gaze la nivelul Europei sunt relativ scăzute, cantităţile de gaze existente încă în depozitele subterane.

De asemenea, există posibilitatea suplimentării importurilor de LNG (inclusiv prin disponibilizarea unor gaze contractate de alte ţări - vezi declaraţia Japoniei), suplimentarea cantităţilor importate pe conducte din alte zone decât Rusia, redeschiderea unor zăcăminte parţial închise din alte considerente decât cele tehnic (Groningen), redeschiderea unor centrale pe cărbune sau centrale nucleare care ar putea disponibiliza gazele naturale arse pentru a produce energie electrică, schimbarea fluxurilor de gaze pentru a suplimenta cantităţile de gaze în special în ţările cu dependenţă de 100% de gazul rusesc (Bulgaria, Ţările Baltice, Finlanda) şi mai ales socializarea costurilor unei astfel de acţiuni la nivelul întregii Europe.

 

Citeşte şi: Facturi gaze. Engie, mesaj pentru abonaţi: De ce doar 4% dintre clienți au beneficiat de plafonare



"Aceasta ar fi într-adevăr o acţiune eficientă şi eficace a UE. Ar fi şi o acţiune care să permită UE să se desprindă de trecut, să facă paşi importanţi spre viitorul energetic, paşi mult prea mici realizaţi în ultimii ani, înspre asigurarea unei Securităţi Energetice Europene, intitulată discret Green Deal. Este o acţiune care are riscuri minime, dar ar putea în premieră UE să şi verifice nenumăratele teorii ale Directivelor şi Regulamentelor Europene existente, privind funcţionarea integrată a Uniunii Energetice Europene, privind mecanismele de întrajutorarea la sistarea gazelor etc", se mai arată în analiză.



Totodată, există unele riscuri pe termen mediu şi lung



"Pentru multe din ţările europene, aceasta ar putea echivala cu rezilierea contractelor pe gaze pe termen lung încheiate cu Gazprom, contracte care au cantităţi şi preţuri predictibile pe termen lung, mult inferioare faţă de preţurile existente în momentul de faţă pe pieţele bursiere; având în vedere că nu se cunoaşte cât va dura acest conflict, în situaţia nerezilierii contractelor de achiziţie gaze, există posibilitatea ca să fie afectate umplerea depozitelor de înmagazinare în vara lui 2022 şi respectiv să fie afectată securitatea energetică a unor ţări; pierderea avantajelor economice, sociale şi politice ale unor ţări în raport cu altele, tocmai urmare a relaţiilor şi contractelor cu Gazprom, răcirea relaţiilor deosebit de bune dintre Gazprom şi anumite ţări din UE", mai spun specialiştii AEI.

În plus, gazele în Europa s-ar scumpi la un nivel de 100 - 125 euro/MWh pentru tot gazul şi nu doar pentru 30-40%, cât sunt cele care se tranzacţionau acum pe burse.

Aceste riscuri pot să fie acoperite prin măsuri care ar permite Europei să poată treacă, însă nu fără emoţie iarna 2022/2023, dar care ar face ca, începând cu iarna 2023/2024, Europa să nu mai fie dependentă de Gazprom, consideră reprezentanţii asociaţiei. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471420.04RON
1 ETH = 16718.24RON
1 LTC = 513.14RON
1 XRP = 11.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel