Publicitate
Anunțul a fost făcut de Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, care a fost audiat în Comisia parlamentară de anchetă privind preţurile energiei.
"Mâine, Comisia Europeană va veni cu recomandările ei. Ce înţelegem noi din draft este că ne vor recomanda să nu afectăm funcţionarea pieţei. Recomandarea noastră ar fi să găsim acele metode care nu descurajează economia la energie, pentru unii consumatori e recomandabil un anumit stimulent pentru a face economie şi a cumpăra echipamente cu consum mic", a spus oficialul Concurenţei.
Potrivit acestuia, plafonarea preţului gazelor la producător, pe bursă, ar duce la situaţia în care gazele ieftine din România ar fi exportate.
"Piaţa angro nu mai este piaţă naţională. Plafonarea pe piaţa de angro nu văd cum o putem face cât timp avem libera circulaţie. Dacă noi am decide mâine că la noi preţul e 68 de lei, spre exemplu, în timp ce în străinătate e mai mare, oricine din România îl va lua la 68 de lei şi-l va vinde peste graniţă. Putem să o facem la consumatorul individual, e la decizia Guvernului", a precizat Chiriţoiu.
Pe termen mediu şi lung este nevoie de investiţii, a adăugat el.
Persoanele fizice al căror consum de energie electrică în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 se situează între 150 kwh şi 1.000 kwh, inclusiv, vor primi o compensare la plata facturilor în valoare de 0,21 lei kwh, potrivit unui proiect de act normativ publicat de Ministerul Energiei.
"Prin proiectul de act normativ se reglementează o schemă de acordare a unei compensări lunare consumatorilor casnici pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale în perioada noiembrie 2021 - martie 2022. Schema de compensare pentru energie electrică vizează acordarea unei compensări la plata facturilor de energie electrică în valoare de 0,21 lei kwh, care reprezintă media aritmetică a tarifelor reglementate (compus din tarif serviciului de de distribuţie, tarif mediu de transport şi componentele tarifului de transport şi tariful pentru servicii de sistem) a energiei electrice pentru cele 8 regiuni", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de Ordonanţă a Guvernului privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi stabilirea schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.
Compensarea se aplică facturilor de energie electrică emise în perioada 1 noiembrie 2021 - 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022, indiferent de tipul de factură - estimat sau regularizare.
În ceea ce priveşte facturile la gaze naturale, compensarea se realizează prin aplicarea unei cote procentuale de 25% la un preţ de referinţă de 125 lei /MWh. Clienţii casnici beneficiari ai schemei de compensare aferente consumului de gaze naturale sunt persoanele fizice al căror consum de gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 se situează între 80 metri cubi - 960 metri cubi, inclusiv.
Compensările se aplică facturilor emise în perioada 1 decembrie 2021 - 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022, indiferent de tipul de factură - estimat sau regularizare.
Consumatorii casnici de energie electrică şi de gaze naturale beneficiază de această compensare în situaţia în care se încadrează în limitele de consum menţionate şi dacă nu beneficiază de subvenţia acordată pentru consumatorul vulnerabil potrivit Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. În situaţia în care compensarea este mai mare decât valoarea ajutorului acordat consumatorilor vulnerabili, atunci aceştia beneficiază de sprijinul prevăzut în proiect, calculat ca diferenţă dintre compensarea prevăzută în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă şi nivelul ajutorului acordat.
Compensarea acordată consumatorului casnic va fi consemnată distinct în factura/anexa la factură emisă de furnizorul de energie electrică/gaze naturale.
Schema de compensare se aplică şi în cazul condominiilor şi/sau cvartalelor cu încălzire centralizată care au un singur punct de consum care deserveşte spatiile locative din condominiu sau cvartal.
Potrivit Ministerului Energiei, impactul financiar total asupra bugetul de stat este de 1,304 miliarde de lei, din care suma de 494,204 milioane de lei pentru compensarea facturilor de energie electrică, respectiv 810,729 milioane de lei pentru compensarea facturilor de gaze naturale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.