Chiriile pentru locuințele ANL. Va exista un prag minim

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pagina de Facebook a ANL
Foto: Pagina de Facebook a ANL

Există deja un proiect de ordonanță elaborat de Guvern în acest sens și lansat în dezbatere publică.

Potrivit textului, ce vine să modifice și să completeze Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, ”proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare stabilirea unui plafon minimal al chiriilor stabilite după ponderarea acestora prin aplicarea coeficienților de ierarhizarea, care prevăd că nivelul maxim al chiriei nu poate fi mai mic decât limitele stabilite prin noile dispoziții, deoarece au fost identificate situații în care chiria era mai mică decât noile limite propuse”. 

Nota de fundamentare dezvoltă această idee și precizează că respectivul plafon va fi stabilit în funcție de vârstă și de venit. 

Ca atare, articolul articolul 8 alineatul (4) din Legea 152/1998 se modifică și va avea următorul cuprins:
 
„(4) Contractele de închiriere se încheie pe o durată de 5 ani de la data repartizării locuinţei şi vor cuprinde clauze referitoare la recalcularea chiriei pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani, actualizarea anuală a cuantumului chiriei, în funcţie de coeficientul de ponderare prevăzut la alin. (9), precum şi rata anuală a inflaţiei prevăzută la alin. (11). Nivelul maxim al chiriei nu poate depăşi limitele prevăzute la lit a)-d) ale alin. (91), dar nu mai mic decât cel prevăzut la lit. e) al alin. (91).”

În plus, plafonul va fi stabilit ”în funcție de venitul mediu de bază net lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în raport de salariul net rezultat din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”, după cum se arată în nota de fundamentare. 

În același timp, proiectul de ordonanță stabilește ”obligativitatea, la nivelul autorităților publice locale sau centrale din domeniul sănătății/învățământului, de a repartiza locuințele realizate sau cele care devin vacante în termen de 90 de zile de la preluarea acestora, având obligația ca după 90 de zile să vireze sumele reprezentând recuperarea investiției din cuantumul chiriei neponderate, în contul ANL deschis la Trezoreria Statului. În cazul în care nu se achită aceste sume, ANL va percepe penalități de întârziere. 

De asemenea, se prevede excluderea de la procedura de vânzare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii în mod exclusiv specialiștilor din învățământ și/sau sănătate, ținând cont de situațiile înregistrate la nivel local prin înstrăinarea acestor tipuri de locuințe după achiziția lor”, subliniază textul. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7417
Diferența -0.0119
Zi precendentă 4.7536
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7417 RON
GBP flag1 GBP = 5.9965 RON
CHF flag1 CHF = 5.2954 RON
AUD flag1 AUD = 2.9964 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3060 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4467 RON
XAU flag1 XAU = 443.9424 RON
Monede Crypto
1 BTC = 406532.78RON
1 ETH = 11069.83RON
1 LTC = 595.46RON
1 XRP = 10.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17659.650.47%
BET-BK3336.850.41%
BET-EF960.810.34%
BET-FI62359.660.25%
BET-NG1280.58-0.25%
BET-TR38942.460.47%
BET-TRN37851.950.47%
BET-XT1513.330.35%
BET-XT-TR3280.530.35%
BET-XT-TRN3195.470.35%
BETAeRO866.810.58%
BETPlus2605.630.53%
RTL39312.940.44%

Comunicate de presa

Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel