Chirieac: Ne pregătim de o criză economică majoră. România ar putea EVITA această situaţie

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Sedinta de Guvern
Sedinta de Guvern

Analistul politic Bogdan Chirieac a realizat o "radiografie" a situaţiei economice în care se află România, lovită de multiple crize şi având şi un război la graniţă.

"În legătură cu dolarul, acesta s-a devalorizat în funcţie de euro. Şi în acest context, probabil că Banca Naţională a devalorizat şi leul în funcţie de dolar. În Statele Unite inflaţia este în jur de 8%. Lumea va avea probleme economice importante, România nu ar trebui să aibă aceste probleme, fiindcă avem toţi banii de la Uniunea Europeană. Trebuie să învăţăm să îi accesăm. Până acum nu am reuşit să-i atragem. 

Din nefericire, avem cea mai slabă administraţie din Uniunea Europeană - cel puţin prin prisma atragerii de fonduri europene - nu reuşim să atragem nici investitorii care pleacă din Rusia şi din Ucraina. Şi clima, şi obiceiurile, şi forţa de muncă ar fi trebuit să fie suficiente argumente pentru a atrage în România aceşti investitori.

E aproape imposibil să treci de administraţia locală, dar şi de controalele administraţiei centrale, de cele mai multe ori aberante şi atunci, sigur că da, ne pregătim de o criză economică majoră. Avem însă toţi banii şi în continuare avem speranţa că fiind flancul estic al NATO nu ne vor lăsa nici americanii şi nici europenii să ne prăbuşim", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac marţi, la România TV, la emisiunea realizată de Niels Schnecker.

 

Citeşte şi: Bogdan Chirieac explică ce urmărește Putin în Transnistria

 

Bogdan Chirieac este de părere că ”rușii urmăresc să ocupe tot litoralul ucrainean al Mării Negre, trecând în Odessa și făcând joncțiunea cu Transnistria unde există un conflict înghețat de 31 de ani”.

Despre afirmația fostului consilier al lui Vladimir Putin conform căreia România s-ar pregăti să atace Republica Moldova pentru a anexa această țară și că ar fi sprijinită în acest demers de către NATO, analistul spune că nici nu merită comentată o astfel de aberație însă ”acest mod de propagandă, de a face propagandă, ne duce cu gândul la faptul că nimeni la Kremlin nu mai este rațional, acolo la vârf. Și-au pierdut uzul rațiunii. Deci astfel de aberații, efectiv nebunii, sunt făcute cu un scop. Cu scopul de a activa forțele ruse din Transnistria, aflată acolo de 31 de ani și de a implica și Republica Moldova în acest conflict”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465814.40RON
1 ETH = 15927.35RON
1 LTC = 457.46RON
1 XRP = 6.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel