Chirie uriașă pentru sediul Avocatului Poporului. Renate Weber e revoltată

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Renate Weber
Renate Weber

Renate Weber a declarat, sâmbătă, că Avocatul Poporului plăteşte 50.000 de euro lunar pe chirie, ceea ce i se pare înfiorător, deoarece e o instituţie constituţională şi nu ar trebui să plătească mediului privat. Ea a afirmat că vrea să schimbe sediul, chiar dacă acesta era accesibil.

 
 

„Mult plătim chirie. Noi nu am primit un spaţiu, deşi este instituţie constituţională. Noi nu am primit un spaţiu însă, nici în Bucureşti şi nici în ţară. Colegii mei, credeţi-mă că stau în contracte ba cu Curtea de Conturi, ba cu Consiliile Judeţene, în fiecare an avem această temere. Am zis hai să le prelungim pentru că totuşi e important. Aici instituţia a avut un sediu într-o clădire în care bulina era aşa de roşie încât nu se mai putea sta. Ni s-a promis un spaţiu, nu ni s-a dat. 50.000 de euro pe lună este chiria pe care o plătim. Mi se pare înfiorător”, a declarat Renate Weber, la Digi24.

Jaful secolului. Inimaginabilă suma pe care au putut sa o fure

Avocatul poporului a adăugat că pe durata unui mandat se stâng trei milioane, cu banii aceştia putând să cumpere un sediu.

„Eu mi-am propus din prima zi să schimb lucrul acesta şi vreau neapărat să găsesc un alt sediu pentru instituţie. Chiar dacă acesta este accesibil că e în centru, e un spaţiu decent pentru cei care lucrează acolo”, a adăugat Renate Weber, citat de Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458668.19RON
1 ETH = 13490.23RON
1 LTC = 616.97RON
1 XRP = 12.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel