Chinezii și-au expus VACCINURILE împotriva COVID-19

Antonia Popescu |
Data publicării:

Două companii farmaceutice chineze şi-au expus luni pentru prima dată vaccinurile împotriva COVID-19, la un târg comercial la Beijing, China sperând astfel să înlăture criticile occidentale cu privire la modul în care a gestionat începutul crizei provocate de pandemia de coronavirus, relatează AFP.

Dozele de vaccin produse de companiile Sinovac Biotech şi Sinopharm se numără printre cele mai avansate proiecte din lume şi au suscitat mari aşteptări în China.

Vizitatorii s-au adunat luni la Beijing în jurul standurilor unde au fost expuse vaccinurile cu ocazia unui târg comercial. Intrate în faza a treia de testare pe oameni, aceste vaccinuri nu au fost încă comercializate. Producătorii lor speră însă să primească undă verde de la autorităţi pentru a fi lansate pe piaţă până la sfârşitul anului 2020.

COVID-19 la copii! Medicii italieni au DESCOPERIT cauza. Explicații

Un oficial Sinovac a declarat pentru AFP că această companie a "terminat deja construcţia unei fabrici" capabile să producă 300 de milioane de doze pe an.

China se află în vizorul mai multor ţări occidentale, în principal Statele Unite, care îi reproşează că a reacţionat prea târziu după apariţia noului coronavirus în oraşul chinez Wuhan (centru), în decembrie 2019.

Dezvoltarea în China a unuia sau mai multor vaccinuri împotriva COVID-19 ar permite Beijingului să contracareze această imagine proastă, în condiţiile în care epidemia a lovit puternic economia mondială de la începutul anului.

Preşedintele Xi Jinping a cerut ca un potenţial vaccin dezvoltat în China să devină un "bun public global".

Dozele prezentate la Beijing se numără printre cele aproape 10 vaccinuri din întreaga lume care au intrat în faza 3 a studiilor clinice pe oameni, iar acesta este ultimul pas înainte de o posibilă comercializare.

Compania Sinopharm afirmă că se aşteaptă ca vaccinul său să protejeze împotriva virusului între unu până la trei ani.

Cele două doze necesare imunizării ar trebui, de asemenea, să coste în total mai puţin de 1.000 de yuani (124 de euro), potrivit preşedintelui companiei, citat de ziarul chinez Global Times.

Un alt vaccin chinez, dezvoltat în colaborare cu oameni de ştiinţă din cadrul armatei, va permite imunizarea împotriva eventualelor mutaţii ale noului coronavirus, a afirmat luni agenţia de ştiri oficială Xinhua.

Studiile clinice nu au fost finalizate pentru niciun vaccin la nivel mondial, deşi cel puţin 5,7 miliarde de doze au fost deja pre-comandate de la diferiţi producători.

Cu toate acestea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că imunizarea la scară largă împotriva COVID-19 poate să nu aibă loc până la mijlocul anului 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458372.76RON
1 ETH = 13139.32RON
1 LTC = 598.90RON
1 XRP = 12.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel