Istoricul Geoffrey Parker a argumentat că schimbarea modelelor meteorologice a condus la războaie, revoluții și tulburări în timpul unei lungi crize globale din secolul al XVII-lea. Mai recent, schimbările climatice au deschis noi rute comerciale, resurse și rivalități în Arctica. Iar acum, China, o mare putere care pare adesea hotărâtă să reordoneze sistemul internațional, rămâne fără apă în moduri care ar putea să alimenteze conflicte pe plan intern și extern.

Resursele naturale au fost întotdeauna esențiale pentru puterea economică și globală. În secolul al XIX-lea, o țară mică - Marea Britanie - a luat-o înaintea tuturor, deoarece rezervele sale abundente de cărbune i-au permis să conducă Revoluția Industrială. În cele din urmă, Marea Britanie a fost depășită de SUA, care și-a exploatat întinderile uriașe de teren arabil, rezervele masive de petrol și alte resurse pentru a deveni un titan economic.

Același lucru este valabil și pentru ascensiunea Chinei. Reformele capitaliste, un sistem de comerț global primitor și o demografie bună au contribuit la creșterea economică mondială a Beijingului de la sfârșitul anilor 1970 până la începutul anilor 2000. Faptul că China era aproape autosuficientă în ceea ce privește pământul, apa și multe materii prime - și că forța sa de muncă ieftină i-a permis să exploateze aceste resurse în mod agresiv - a ajutat-o, de asemenea, să devină atelierul lumii.

Abundența naturală a Chinei este de domeniul trecutului, acum Beijingul a epuizat multe dintre resursele sale. În urmă cu un deceniu, China a devenit cel mai mare importator de produse agricole din lume. Terenurile sale arabile s-au micșorat din cauza degradării și a utilizării excesive. Dezvoltarea accelerată a făcut din China cel mai mare importator de energie din lume: China cumpără trei sferturi din petrolul său din străinătate, într-o perioadă în care America a devenit un exportator net de energie.

Situația apei din China este deosebit de gravă. După cum notează Gopal Reddy, China deține 20% din populația lumii, dar numai 7% din apa dulce. Regiuni întregi, în special în nord, suferă de o penurie de apă mai gravă decât cea întâlnită într-un Orient Mijlociu uscat.

Mii de râuri au dispărut, în timp ce industrializarea și poluarea au stricat o mare parte din apa rămasă. Conform unor estimări, între 80% și 90% din apele subterane și jumătate din apele fluviale din China sunt prea murdare pentru a fi băute; mai mult de jumătate din apele subterane și un sfert din apele fluviale nu pot fi folosite nici măcar pentru industrie sau agricultură.

Aceasta este o problemă costisitoare. China este forțată să redirecționeze apa din regiunile relativ umede către nordul afectat de secetă; experții estimează că țara pierde anual peste 100 de miliarde de dolari din cauza lipsei de apă. Lipsa apei și agricultura nesustenabilă cauzează deșertificarea unor mari suprafețe de teren. Deficitele energetice legate de apă au devenit frecvente în întreaga țară.

Riscul Evergrande. China jură că stă la pândă

Soros și China. De ce miliardarul nu investește în China acum

China a ”rătăcit” 12 milioane de copii. Acum reface calculele

Guvernul a promovat raționalizarea și îmbunătățirea eficienței apei, dar nimic suficient pentru a stopa problema. Luna aceasta, autoritățile chineze au anunțat că Guangzhou și Shenzhen - două orașe importante din Delta Râului Perlelor, relativ bogată în apă - se vor confrunta cu o secetă severă până anul viitor.

Implicațiile economice și politice sunt îngrijorătoare. Făcând ca creșterea să coste mai mult, problemele de resurse ale Chinei s-au alăturat unei serii de alte provocări - declinul demografic, un climat politic din ce în ce mai sufocant, blocarea sau inversarea multor reforme economice cheie - pentru a provoca o încetinire care avea efecte pronunțate chiar înainte ca pandemia de Covid să lovească. Pactul social al Chinei va fi pus la încercare pe măsură ce resursele tot mai puține intensifică luptele de distribuție.

În 2005, premierul Wen Jiabao a declarat că deficitul de apă amenința "însăși supraviețuirea națiunii chineze". Un ministru al resurselor de apă a declarat că China trebuie "să lupte pentru fiecare picătură de apă sau să moară". Lăsând la o parte hiperbolele, penuria de resurse și instabilitatea politică merg adesea mână în mână.

Pot urma tensiuni externe sporite. Observatorii Chinei se tem că, dacă Partidul Comunist Chinez se simte nesigur pe plan intern, ar putea să se ia la trântă cu rivalii săi internaționali. Chiar și în lipsa acestui lucru, problemele legate de apă provoacă conflicte geopolitice.

O mare parte din apa dulce a Chinei este concentrată în zone, cum ar fi Tibetul, pe care guvernul comunist le-a confiscat cu forța după ce a preluat puterea în 1949. De ani de zile, China a încercat să își rezolve problemele legate de resurse prin constrângerea și sărăcirea vecinilor săi.

Prin construirea unei serii de baraje gigantice pe râul Mekong, Beijingul a declanșat secete recurente și inundații devastatoare în țări din Asia de Sud-Est, precum Thailanda și Laos, care depind de acest curs de apă. Devierea râurilor din Xinjiang a avut efecte devastatoare în aval, în Asia Centrală.

O sursă tot mai mare de tensiuni în Himalaya este planul Chinei de a construi baraje pe apele cheie înainte ca acestea să ajungă în India, lăsând această țară (și Bangladesh) în pierdere. După cum spune analistul strategic indian Brahma Chellaney, "extinderea teritorială a Chinei în Marea Chinei de Sud și în Himalaya ... a fost însoțită de eforturi mai ascunse de a se apropria de resursele de apă".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.