China declanșează o nouă CRIZĂ! O amenințare REALĂ

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Totul stă într-un echilibru precar
Totul stă într-un echilibru precar

China a fost cuprinsă de un val de incapacități de plată. Cauza? Datoriile corporative. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, după cum avertizau, încă înainte de pandemie, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, ”scenariul chinez al datoriilor” are capacitatea de a arunca economia mondială în depresie.

„Lebăda neagră”, acel eveniment neprevăzut care are darul de a destabiliza bursele, de a declanșa adevărate crize fianciare sau economice, a fost virusul SARS-CoV-2. Dar acum, în Asia, prinde contur o nouă amenințare, cât se poate de reală. 

În prima jumătate a anului, 25 de companii chineze s-au declarat în incapacitate de plată la obligațiuni - aproape 10 miliarde de dolari, din care 5,6 miliarde revin diferitelor structuri ale statului. Este cel mai înalt indice din întreaga istorie a acestui segment al pieței, evaluat la 121% din PIB-ul Chinei, potrivit estimărilor agenției de rating Fitch.

Potrivit estimărilor Shanghai DZH, suma incapacităților de plată ar fi și mai mare, de 18 miliarde de dolari. Practic, este vorba despre o criză de neplată. De zeci de ani, companiile de stat chineze au primit garanții pentru obligațiuni de la guvernul central și autoritățile municipale, spun experții niponi de la Daiwa Institute of Research. 

Companiile mari, ”greii”, cum li se spune, s-au îngropat, practic, în datorii, fiind pe deplin încrezători că autoritățile nu le vor permite să se prăbușească. Ceva de gentul ”Too Big to Fail”. Dar viața a demonstrat că nu este chiar așa. 

Citește și China lansează o teorie halucinantă a cauzei pandemiei

Ca urmare, avertizează Fitch, sunt posibile probleme și pentru guvernele regionale din China, care au finanțat întreprinderi de stat. Iar economia chineză este deja împovărată cu datorii ce reprezintă aproape 300 la sută din PIB.

În următorii doi ani, companiile chineze ar trebui să plătească sau să refinanțeze datorii de 2,14 trilioane de dolari. "Prin tradiție, investitorii consideră că obligațiunile emise de companiile de stat sunt mai puțin riscante din cauza presupusului lor sprijin guvernamental. Dar întârzierile de plată au declanșat vânzări pe piață. Se conturează o criză a creditelor”, a explicat Bloomberg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454135.01RON
1 ETH = 13355.87RON
1 LTC = 607.46RON
1 XRP = 12.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel