China, avertizată de SUA: Să nu îndrăzniți, noi nu vom ezita VIDEO

Mara Ivan |
Data publicării:
Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe
Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe

Avertismenul vine cu câteva ore înaintea unei discuții telefonice între președinții SUA și Chinei, Joe Biden și Xi Jinping.

"Suntem îngrijoraţi de faptul că ei intenţionează să asiste direct Rusia cu echipament militar care ar fi folosit în Ucraina. Preşedintele Biden va vorbi cu preşedintele Xi şi îi va spune clar că China va fi responsabilă pentru orice act care vizează sprijinirea agresiunii ruse şi că nu vom ezita să îi impunem costuri", a declarat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.

"Vedem cu îngrijorare că China se gândeşte să ofere Rusiei asistenţă militară directă", a adăugat el. Este avertismentul cel mai clar lansat Chinei de Statele Unite de la începutul invaziei Ucrainei.

Discuţia, a patra dintre cei doi lideri de când Joe Biden este preşedinte, urmăreşte "să menţină deschise canalele de comunicare între Statele Unite şi Republica Populară Chineză", a precizat, purtătoarea de cuvânt a executivului american, Jen Psaki, subliniind că Statele Unite şi China sunt cu siguranţă destinate să se angajeze într-o competiţie nemiloasă, dar menţinând un dialog suficient pentru ca această confruntare să nu fie o sursă de haos la nivel internaţional.

Cei doi lideri vor discuta despre această "concurenţă" între Washington şi Beijing, "precum şi despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi despre alte probleme de interes comun", a adăugat Jen Psaki.

Youtube video image

Prin urmare, Statele Unite au ridicat tonul şi mai mult, considerând deja "profund îngrijorătoare" poziţia de "aliniere a Chinei cu Rusia" în faţa războiului din Ucraina, după o recentă întâlnire foarte lungă la Roma între consilierul pentru securitate naţională american, Jake Sullivan, şi Yang Jiechi, cel mai înalt responsabil al diplomaţiei Partidului Comunist Chinez.

Dincolo de problema posibilei asistenţe militare pentru Rusia, Washingtonul nu vrea ca China să ajute Moscova în atenuarea impactului acestor sancţiuni de o asprime fără precedent, care ar trebui să sufoce financiar şi economic regimul lui Vladimir Putin.

"Prioritatea preşedintelui Biden (în timpul discuţiei) va fi să ceară Chinei să nu dea Rusiei mijloacele de a compensa sancţiunile internaţionale şi să nu trimită echipamente pentru maşina de război rusească din Ucraina", a declarat pentru AFP Ryan Hass, expert pe lângă institutul de cercetare Brookings şi fost consilier pentru China al preşedintelui Barack Obama.

La rândul său, Xi Jinping "trebuie să arbitreze între diverse priorităţi. El acordă o mare importanţă parteneriatului cu Rusia, dar nu vrea să submineze relaţiile cu Occidentul", de care China depinde "pentru accesul la anumite tehnologii avansate", a subliniat el.

"Interesele Chinei şi Rusiei nu sunt aliniate. Putin vrea să dinamiteze sistemul internaţional, în timp ce preşedintele Xi se vede arhitectul unei noi ordini internaţionale", a adăugat expertul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 500095.45RON
1 ETH = 16200.83RON
1 LTC = 621.42RON
1 XRP = 15.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel