China, aproape să aducă energie din SPAȚIU

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Autoritățile chineze au anunțat că au fost făcute progrese în ceea ce privește dezvoltarea unui program pentru obținerea a energiei solare din spațiu.

Scopul acestui program este de a crea centrale electrice orbitale care să colecteze energia solară în permanență, să o transforme și să o transmită în rețeaua de pe Pământ, scrie South China Morning Post.

Potrivit autorităților chineze, la sfârșitul anului 2021 programul va începe teste privind transmisia undelor de energie pe distanțe mari.

Testele vor avea loc în Chongqing, oamenii de știință care lucrează la acest proiect reușind deja să transfere energie pe o distanță de 300 m.

Ce s-a ÎNTÂMPLAT cu APA de pe planeta MARTE

În faza următoare, aceștia intenționează să încerce transferul energiei de la o aeronavă care captează energia solară la o altitudine de peste 20 km altitudine.

Una dintre principalele dificultăți este că energia trebuie transmisă printr-un fascicul foarte puternic și precis pentru a evita pierderile în timpul transmisiei și a nu provoca radiații pe pământ.

Dacă proiectul va avea succes, centralele solare orbitale vor trimite energie pe o distanță de 36.000 km.

Chinezii spun că prima centrală electrică care colectează energie solară cu o capacitate de 1 MW, va apărea pe orbită până în 2030 iar până în 2049, an în care China comunistă va sărbători centenarul, capacitatea acestei centrale sau a mai multor centrale va crește la 1 GW.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7511
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.7543
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7511 RON
GBP flag1 GBP = 6.0054 RON
CHF flag1 CHF = 5.2851 RON
AUD flag1 AUD = 3.0237 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3422 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 448.4343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 446424.38RON
1 ETH = 12525.18RON
1 LTC = 571.18RON
1 XRP = 11.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17450.67-0.42%
BET-BK3302.05-0.18%
BET-EF951.78-0.46%
BET-FI61985.76-0.29%
BET-NG1274.50-0.37%
BET-TR38481.64-0.42%
BET-TRN37404.03-0.42%
BET-XT1498.98-0.38%
BET-XT-TR3249.41-0.38%
BET-XT-TRN3165.15-0.38%
BETAeRO866.77-0.17%
BETPlus2575.02-0.42%
RTL38859.94-0.41%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel