China amenință SUA. Beijing anunță că va lua MĂSURILE necesare

Mara Ivan |
Data publicării:
Bătălia între cele două țări continuă
Bătălia între cele două țări continuă

China a acuzat vineri Statele Unite că îi reprimă companiile, după decizia administraţiei Biden de a extinde lista neagră a firmelor chineze în care americanii nu au dreptul să investească, relatează AFP.

"China va lua măsurile necesare pentru a apăra cu fermitate drepturile şi interesele legitime ale companiilor chineze", a avertizat în faţa presei purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Wang Wenbin.

Joe Biden a urmat exemplul lui Donald Trump şi a extins joi, de la 31 la 59, lista neagră a companiilor chineze acuzate că susţin activităţile militare ale Beijingului, care nu mai pot beneficia de acum de investiţii americane.

Preşedintele democrat a modificat decretul predecesorului său, publicat în noiembrie anul trecut, pentru a include şi companiile implicate în fabricarea şi desfăşurarea de tehnologie de supraveghere, care poate fi folosită nu doar în China împotriva disidenţilor şi a minorităţii musulmane a uigurilor, dar şi în alte părţi din lume.

Întrebat despre aceste măsuri, purtătorul de cuvânt a spus că ele "încalcă legile pieţei" şi "afectează nu doar drepturile şi interesele legitime ale companiilor chineze, dar şi interesele investitorilor din întreaga lume, inclusiv ale investitorilor americani".

Citește și Investiții. Biden extinde ”lista neagră” a companiilor chineze

Washingtonul a precizat că lista vizează de asemenea companiile care folosesc "tehnologii de supraveghere chineze în afara Chinei, precum şi dezvoltarea sau utilizarea lor pentru a facilita represiunea sau încălcările grave ale drepturilor omului".

Companiile şi cetăţenii americani care deţin active şi alte interese financiare în aceste societăţi comerciale au termen până la 2 august să renunţe la ele.

Lista include mari grupuri din domenii precum construcţiile, telecomunicaţiile sau tehnologiile, cum ar fi producătorul de telefoane Huawei, gigantul petrolier CNOOC, China Railway Construction, China Mobile, China Telecom sau firma de supraveghere video Hikvision.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391577.31RON
1 ETH = 8637.90RON
1 LTC = 380.26RON
1 XRP = 9.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel