CFR reia mai multe curse internaționale de la 1 iulie

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
CFR Călători
CFR Călători

CFR Călători repune progresiv în circulație, începând cu data 1 iulie 2020, trenurile internaționale a căror circulație a fost suspendată în corelație cu măsurile luate de autorități în contextul pandemiei cu coronavirus.

În urma negocierilor purtate de conducerea CFR Călători cu operatorii feroviari OBB din Austria și MAV Start din Ungaria, se reia circulația prin frontierele feroviare Curtici – Lokoshaza și Episcopia Bihor – Biharkerestesz, a trenurilor internaționale cu plecare din București Nord, Brașov, Timișoara Nord ce au ca destinație Budapesta și Viena.   

Ca urmare a acordului de circulație din partea administratorului feroviar BZD din Bulgaria, CFR Călători va repune în circulație, din data de 6 iulie 2020, trenurile internaționale 1095 și 1094 pe ruta București Nord – Ruse și retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obținut încă acordul pentru circulația feroviară către Salonic și Halkali/Istanbul.

Trenurile au legătură în stația Ruse spre/dinspre Sofia cu trenurile 461/460 Ruse – Sofia și retur și circulă după următorul orar: 
1095 /461 București Nord (plecare 11:00)   – Ruse (sosire 13:45/plecare 14:15) – Sofia   (sosire 20:05)
460/1094   Sofia (plecare 07:10) – Ruse (sosire 13:15/plecare 14:15) – București Nord (sosire 17:00)

CFR mai anunță că va reveni la circulația corespunzătoare sezonului estival spre/dinspre Sofia, Salonic, Halkali/Istanbul în condițiile în care administrațiile feroviare partenere ne vor transmite acordul de circulație pe teritoriul țărilor lor. 

Conform protocoalelor internaționale, la deschiderea traficului feroviar internațional de lung parcurs, sistemul de rezervare și vânzare a locurilor în trenuri va fi corelat cu sistemul de vânzare și rezervare european.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5295
Diferența 0.0179
Zi precendentă 4.5116
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5295 RON
GBP flag1 GBP = 5.8826 RON
CHF flag1 CHF = 5.2969 RON
AUD flag1 AUD = 2.8108 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.1990 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4551 RON
XAU flag1 XAU = 450.1929 RON
Monede Crypto
1 BTC = 350469.20RON
1 ETH = 7026.16RON
1 LTC = 309.73RON
1 XRP = 8.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel