CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut. Iată cu cât!

Alina Vlădeanu |
Data actualizării: | Data publicării:
indicatori
indicatori

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut în august, faţă de luna anterioară, cu 4,9 puncte până la valoarea de 50 puncte, însă faţă de aceeaşi lună a anului anterior. Indicatorul a scăzut cu 0,7 puncte, informează, luni, un comunicat al asociaţiei profesioniştilor în investiţii.

Potrivit sursei citate, această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 5 puncte, până la valoarea de 64,8 puncte, însă faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 3,8 puncte. Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 4,8 puncte până la valoarea de 42,6 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 0,8 puncte. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 75% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6935, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7375. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2019/august 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,13%.

'Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţa de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,88%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţa de 5 ani este de 4,88%. Ca urmare, având în vedere rata anticipată a inflaţiei, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate în continuare dobânzi real negative', se afirmă în comunicatul CFA România.

Un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică pentru un orizont de timp de un an

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice. CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din Romania, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495358.31RON
1 ETH = 15525.68RON
1 LTC = 552.84RON
1 XRP = 15.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel