Certificatul de vaccinare trebuie acceptat de toate statele UE

Matei Ion |
Data publicării:
Certificat digital
Certificat digital

Certificatul verde digital ("Digital Green Certificate") propus de Comisia Europeană are rolul de a crea un model unic la nivelul Uniunii Europene, afirmă comisarul european pentru Justiţie, sugerând că statele membre nu vor putea impune restricţii de călătorie suplimentare.

"Acest certificat va trebui acceptat de toate statele membre. În mod clar, va exista un singur model în întreaga Uniune Europeană", a argumentat Didier Reynders, conform postului belgian RTL.

Conform postului FranceTVInfo, iniţiativa Comisiei Europene privind "Certificatul verde digital" (în engleză: "Digital Green Certificate" / în franceză "Certificat vert numérique") generează o serie de întrebări. În primul rând, nu este clar dacă ţările membre UE vor putea impune condiţii suplimentare la frontieră. Comisia Europeană susţine că "persoanele care deţin certificatul vor trebui exceptate de la restricţiile privind libera circulaţie, în mod similar cu cetăţenii statului pe care îl vizitează". Dacă un stat vrea totuşi să impună carantină în pofida prezentării certificatului, "trebuie să informeze Comisia Europeană şi celelalte state membre şi trebuie să justifice decizia".

"Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricții în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în același mod și persoanelor care dețin un certificat verde digital", a subliniat Comisia Europeană.

O altă problemă va apărea în privinţa recunoaşterii vaccinurilor care nu sunt autorizate încă de Agenţia Europeană a Medicamentelor. Până în prezent, Agenţia Europeană a Medicamentelor a aprobat patru vaccinuri anticoronavirus: Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca/Oxford şi Johnson & Johnson. Ungaria şi Slovacia au achiziţionat vaccinul rusesc Sputnik V.

Cîțu despre pașaportul de vaccinare: Ok, eu vreau să mă vaccinez, dar nu am putut

De asemenea, Comisia Europeană a semnalat că vor fi necesare date ştiinţifice suplimentare privind imunitatea oferită de vaccinuri. Există încă incertitudini privind situaţia persoanelor vaccinate. Experţii nu ştiu dacă acestea mai sunt ori nu contagioase. "Aparent, există o reducere a contagierii, dar nu ştim încă până la ce nivel", a admis miercuri Andrea Ammon, directorul Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor (ECDPC). Eric Mamer, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a recunoscut, la rândul său, că "aceste aspecte trebuie să fie evaluate în continuare".

Premierul Belgiei, Alexander De Croo, s-a declarat favorabil proiectului Comisiei Europene privind certificatul medical european, argumentând că este evitată discriminarea persoanelor nevaccinate, dar subliniind că utilitatea documentului urmează să fie stabilită, în funcţie de datele ştiinţifice.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare vor discuta despre certificatul verde digital cu ocazia summitului Consiliului European programat pe 26-27 martie.

"Vom examina ce utilitate să acordăm acestui certificat, în special prin abordarea comună faţă de călătoriile în ţări terţe, în afara UE", a subliniat premierul Belgiei, Alexander De Croo, conform publicaţiei Le Soir.

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, proiectul "Certificatului verde digital" (în engleză: "Digital Green Certificate" / în franceză "Certificat vert numérique"), un instrument "nediscriminatoriu" şi "temporar", care, dacă va fi aprobat de Consiliul European şi de Parlamentul UE, ar urma să faciliteze circulaţia în spaţiul comunitar. Certificatul va conţine date despre vaccinarea anti-Covid-19, despre rezultate negative la teste pentru depistarea coronavirusului sau despre prezenţa anticorpilor după vindecarea de Covid-19.

Comisarul UE pentru Justiţie, Didier Reynders, a afirmat că documentul "nu va fi o precondiţie" pentru libera circulaţie în Uniunea Europeană, o declaraţie menită să atenueze criticile privind utilitatea documentului, care va fi stabilită de Consiliul European.

Pentru a intra în vigoare, acest sistem va trebui aprobat de Consiliul European, prin decizie în unanimitate, şi de Parlamentul European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.975
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9742
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0225
Zi precendentă 4.8491
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9750 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9005 RON
CHF flag1 CHF = 5.2934 RON
AUD flag1 AUD = 2.9945 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3648 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4326 RON
XAU flag1 XAU = 417.1686 RON
Monede Crypto
1 BTC = 479610.75RON
1 ETH = 16376.07RON
1 LTC = 510.32RON
1 XRP = 14.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16997.37-0.42%
BET-BK3197.38-0.17%
BET-EF922.34-0.62%
BET-FI63092.260.14%
BET-NG1225.16-0.53%
BET-TR37482.03-0.42%
BET-TRN36432.47-0.42%
BET-XT1468.93-0.37%
BET-XT-TR3184.27-0.37%
BET-XT-TRN3101.68-0.37%
BETAeRO885.720.15%
BETPlus2512.25-0.42%
RTL37829.76-0.41%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel