"Este cea mai importantă sticlă de alcool din lume, deoarece ar putea ajuta comunităţile care trăiesc în jurul zonelor sinistrate să se pună pe picioare", asigură într-un comunicat profesorul Jim Smith.
A fost găsită radioactivitate în aceste cereale, dar după procesul de distilare singura radioactivitate rămasă a fost cea similară carbonului radioactiv 14 (C-14) prezentă în orice alt alcool tare, notează comunicatul.
Echipa britanica a lucrat alături de colegi ucraineni pentru a produce această băutura spirtoasă.
Plapuma din petice de la Cernobîl. Ce înseamnă în limbaj științific
După accident, o zonă de excludere de 30 de kilometri a fost stabilită în jurul centralei. Exploatarea agricolă este încă interzisă în această zonă şi în împrejurimi, cu excepţia celor la scară mică.
Oamenii de ştiinţă sunt pe cale să înfiinţeze o firmă socială, Societatea băuturilor spirtoase din Cernobîl, şi speră să lanseze producţia la scară limitată începând de anul acesta. Trei sferturi din profit va merge la comunitatea locală.
Explozia din 26 aprilie 1986 de la centrala nucleară din Cernobîl a provocat, conform cifrelor oficiale, 30 de morţi şi a determinat moartea a sute de oameni în urma unor boli provocate de radiaţie. Bilanţul este în continuare contestat.
Autorităţile sovietice au încercat să minimalizeze catastrofa. Până la urmă 350.000 de persoane au fost evacuate din zona de excludere. Oamenii de ştiinţă estimează că radioactivitatea va fi prezentă 24.000 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.