Cercetătorii americani, ÎNGROZIȚI! Se apropie CATASTROFA

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Este ceva inevitabil, afirmă oamenii de știință
Este ceva inevitabil, afirmă oamenii de știință

Statul american California a fost avertizat în legătură cu aproapierea unei furtuni care, prin urmările ei, va fi mult mai puternică decât cele mai serioase cutremure, specifice pentru coasta de Vest a Statelor Unite și incendii de pădure, relatează ACB News. 

Potrivit oamenilor de știință, California ar putea fi acoperită de trei până la șase metri de precipitații și, ca urmare, fiecare dintre marile orașe ale statului se vor afla sub un strat de cinci metri de apă. 

Seismologul Lucy Johnes a precizat că o catastrofă de asemenea proporții a mai fost în iarna 1861-1862, când s-a înregistrat un număr record de victime și de distrugeri. 

Climatologul Daniel Swain consideră ca foarte probabil ca tragedia să se repete. Ceea ce va însemna, printre alte alte urmări dezastruoase, evacuarea a 1,5 milioane de locuitori. 

Citește și Cercetătorii au calculat: Acesta este cel mai CUMPLIT an din istoria omenirii

Cei doi cercetători au subliniat că, de fapt, mega-furtună este, practic, inevitabilă. După cercurile anuale ale copacilor ei au stabilit că, în ultimii 1800 de ani, statul a fost victima a cel puțin șase potopuri, care, prin amploarea lor, au depășit catastrofa din 1861-1862. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 416264.29RON
1 ETH = 7887.09RON
1 LTC = 379.64RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel