Celulă de criză pentru firmele din turism

Matei Ion |
Data publicării:

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Direcţia Generală Turism - a înfiinţat o celulă de criză care gestionează şi propune soluţii pentru sprijinirea operatorilor economici din turism, puternic afectaţi de răspândirea COVID-19 şi care, totodată, vine în ajutorul turiştilor, informează instituţia.

Această celulă de criză, înfiinţată din dispoziţia secretarului de stat Emil-Răzvan Pîrjol, este formată din specialişti din cadrul instituţiei şi monitorizează şi analizează permanent problemele sesizate, asigurându-se că acestea se soluţionează în termen şi spre beneficiul celor implicaţi.

În cadrul şedinţei celulei de criză care a avut loc vineri, 6 martie 2020, s-au stabilit măsuri suplimentare pentru păstrarea unui dialog permanent, atât cu industria de turism, cât şi cu turiştii. De asemenea, au fost dezbătute şi solicitările venite din partea mediului privat care a invocat găsirea unor soluţii ce ar putea diminua consecinţele negative pentru industria ospitalităţii în contextul răspândirii COVID-19 pe teritoriul ţării noastre.

"La nivelul ministerului a fost creată o celulă de criză în cadrul căreia au fost elaborate propuneri de măsuri care au ca scop stimularea turismului şi care ar putea permite operatorilor să funcţioneze şi să aibă continuitate. Au fost analizate soluţii de tipul: scutirea de plata taxelor pe salarii pentru următoarele trei luni, cu posibilitatea prelungirii pentru şase luni în caz de necesitate, scoaterea de sub incidenţa veniturilor salariale a mesei şi a cazării pentru angajaţi sau măsuri care prevăd posibilitatea prelungirii voucherelor de vacanţă deja emise, începerea emiterii noilor vouchere de vacanţă în următoarele 10 zile pentru susţinerea turismului intern, cât şi posibilitatea emiterii voucherelor de vacanţă în extrasezon. Totodată, a fost discutată şi nevoia unei campanii de promovare a vacanţelor în România", a declarat Emil-Răzvan Pîrjol.

Marcel Vela confirmă: România suspendă toate zborurile pe relația cu Italia

Conform unui comunicat, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Direcţia Generală Turism păstrează dialogul deschis cu mediul privat, în vederea depăşirii situaţiei de criză generate de răspândirea virusului COVID-19 (coronavirus). În acest sens, secretarul de stat Emil-Răzvan Pîrjol a convocat joi, 5 martie 2020, o şedinţă cu reprezentanţii Consiliului Consultativ al Turismului (CCT).

"Într-adevăr, avem o scădere importantă în ceea ce înseamnă rezervări, trafic de turişti. În Bucureşti, la nivel hotelier, se înregistrează o scădere de aproximativ 30% în gradul de ocupare, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, România are un mare avantaj. În prezent, pe teritoriul ţării noastre nu există focare de infecţii majore, ceea ce înseamnă că se mai poate călători pe plan local. Sfatul nostru este ca lumea să fie calmă şi să aibă răbdare", a spus Răzvan Pîrjol.

Reprezentanţii Ministerului Economiei mai precizează că, începând de luni, 9 martie, ora 12:00, au intrat în vigoare deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind impunerea unor restricţii de trafic dinspre şi înspre statele afectate de infecţia cu noul coronavirus. Astfel, toate zborurile pe ruta România-Italia şi retur sunt suspendate. Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din România, timp de 14 zile, până pe data de 23 martie 2020, ora 12:00.

De asemenea, operatorii aerieni sunt obligaţi să comunice cetăţenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran şi Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul ţării noastre şi, în aceleaşi condiţii, să nu permită îmbarcarea persoanelor de altă cetăţenie decât cea română.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, românii care sosesc în ţară prin punctele de frontieră terestre venind dinspre sau după ce au călătorit înainte în Italia, China, Iran şi Coreea de Sud intră în carantină instituţionalizată pe raza judeţului de graniţă sau în izolare la domiciliu, în funcţie de zona din care vin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459200.99RON
1 ETH = 15969.57RON
1 LTC = 492.50RON
1 XRP = 10.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16873.370.86%
BET-BK3153.180.76%
BET-EF915.750.78%
BET-FI61231.83-0.28%
BET-NG1214.360.56%
BET-TR37208.620.86%
BET-TRN36166.730.86%
BET-XT1455.320.68%
BET-XT-TR3154.760.68%
BET-XT-TRN3072.930.68%
BETAeRO877.080.41%
BETPlus2494.350.84%
RTL37580.090.87%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel