Celebra fabrică de ciorapi Adesgo, cumpărată de israelienii de la Tefron

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Adesgo
Adesgo

Tefron Europe, parte a unui grup israelian, dezvoltator și producător de articole vestimentare fără cusături, intrat recent pe piața românească a cumpărat Adesgo, tranzacția fiind semnată de luna trecută iar finalizarea tranzacției se așteaptă să fie finalizată la jumătatea acestui an. 

„Au trecut aproape 100 de ani de la înființarea companiei-mamă Rotex și sunt mândru că dedicarea oamenilor a dus la creșterea companiei de-a lungul timpului.  Din mai multe motive, acum a venit momentul să mergem mai departe, dar sunt mulțumit că acordul nostru cu Tefron asigură continuitatea lucrătorilor loiali ai Adesgo și Rotex, precum și a unora dintre principalii noștri clienți foarte loiali. Adesgo va fi în continuare activă pe piața locală din România cu marca Diamond, aflată în creștere, în ceea ce privește vânzarea de ciorapi și dresuri către clienții de top, precum și către distribuitori”, se spune într-un comunicat al Adesgo, semnat de Raan Sobel, Administrator Unic al Adesgo.  

În documentul citat mai sus se mai spune că: ”Din punct de vedere juridic și comercial, am parcurs un drum lung din momentul în care, în urmă cu câțiva ani, Adesgo a luat decizia de a-și vinde fabrica și de a transfera o parte din activitatea sa. Aș dori să mulțumesc echipei Mușat pentru că a fost mereu acolo ori de câte ori a fost necesar și a asigurat consiliere juridică de un înalt nivel de profesionalism și orientare antreprenorială. Datorită eforturilor lor neobosite, atenției la detalii și competențelor juridice impecabile, întregul proces a decurs fără probleme și cu maximă eficiență. Apreciez angajamentul lor de a mă ține informat la fiecare pas, în timp ce îndrumarea și profesionalismul lor au fost de neprețuit pe parcursul întregii tranzacții”, a mai declarat Raanan Sobel.

Istoria fabricii Adesgo a început în anul 1926, când germanul Arthur Drechsler a deschis pe Calea Șerban Vodă 220 prima fabrică de ciorapi și lenjerie de damă din țară.

Până în anul 1938 utilajele erau aduse din străinătate, de la firme celebre în timp ce toși specialiștii erau străini. Pentru ca cei aproape 200 de angajați care lucrau în ture fusese asigurată o organizare socială complexă și generoasă după modelul occidental. Aceștia beneficiau de cantină, sală de repaus, cabinet me­­di­cal, instrumentar şi staţionar cu paturi pentru bolnavi, sală de muzică cu pian, club de fotbal, pajişte pentru destindere, și chiar o creşă pentru copii.

După al doilea război mondial, în urma conferinței de la Potsdam (când Aliații au decis cum vor administra Germania înfrântă), drepturile asupra firmei germane Adesgo au fost transferate către guvernul sovietic, fabrica fiind înapoiată statului român abia în 1954. 
Începând cu anul 1962, Adesgo a început să exporte ciorapi din fibră sintetică, apoi a introdus ciorapul pantalon, care nu mai necesita jartele și ținea de cald.

Firma Adesgo a fost preluată în 2002 de grupul Argaman Industries, evitând desființarea așa cum s-a întâmplat cu multe fabrici și uzine din România după decembrie 1989. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 478424.65RON
1 ETH = 17494.80RON
1 LTC = 524.40RON
1 XRP = 11.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16760.96-2.30%
BET-BK3128.67-1.93%
BET-EF909.36-2.26%
BET-FI61168.98-0.78%
BET-NG1204.39-2.13%
BET-TR36961.12-2.30%
BET-TRN35926.12-2.30%
BET-XT1445.17-2.10%
BET-XT-TR3132.80-2.10%
BET-XT-TRN3051.54-2.10%
BETAeRO887.17-1.16%
BETPlus2478.51-2.31%
RTL37311.21-2.31%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel