Raportul lui Mario Draghi despre „viitorul competitivității europene” a fost înaintat instituțiilor europene. În aproximativ 400 de pagini, fostul președinte al Băncii Centrale Europene descifrează provocările unei Uniuni Europene rămase în urmă față de restul lumii, în special de Statele Unite. Înainte de a propune soluții, Draghi avertizează: Europa acumulează întârzieri.

· Creștere lentă

Declinul creșterii europene a apărut în ultimele două decenii și s-a agravat în ultimii zece ani. În 2002, PIB-ul Statelor Unite era cu 17% mai mare decât cel al Uniunii Europene. Decalajul ajunge acum la 30%.

Dacă ne gândim la paritatea puterii de cumpărare, cifrele sunt ceva mai puțin spectaculoase, dar tendința este aceeași: trecem de la un diferențial de 4% în favoarea Europei în 2002, la un decalaj de 12% în favoarea Statelor Unite în 2023.

„Principalul motor al acestor evoluții divergente este productivitatea”, subliniază raportul: productivitatea mai scăzută a Europei explică diferența de 70% de PIB pe cap de locuitor dintre cele două maluri ale Atlanticului. Consecințele se resimt asupra nivelului de trai: venitul real pe cap de locuitor a crescut „de aproape de două ori mai mult în Statele Unite decât în ​​UE din 2000”, subliniază documentul.

Trei factori externi „care au susținut creșterea în Europa după sfârșitul Războiului Rece” au slăbit. În primul rând, comerțul mondial, care a înflorit în primii douăzeci de ani ai secolului, a susținut în mare măsură economia europeană. Cu toate acestea, comerțul internațional progresează acum mai lent. Al doilea factor, odată cu sfârșitul gazului rusesc, Europa este lipsită de o sursă de energie relativ ieftină. În al treilea rând, sfârșitul stabilității geopolitice obligă țările membre UE să cheltuiască mai mult pentru apărare.

· Comerțul exterior în declin

Ponderea Uniunii Europene în comerțul global „este în declin, cu o scădere notabilă de la începutul pandemiei de Covid”, notează raportul lui Mario Draghi. Ponderea celor douăzeci și șapte în comerțul global a scăzut cu trei puncte din 2000, când China, în același timp, a crescut cu 13 puncte.

Puterea comercială a Statelor Unite s-a prăbușit la începutul secolului - mult mai mult decât cea a Europei -, dar de atunci, nu numai că s-a stabilizat, dar a și crescut ușor din 2020.

Comerțul exterior european este sub dublă presiune. Pe de o parte, companiile europene suferă de o cerere globală mai puțin dinamică, în special din partea Chinei.

Pe de altă parte, acestea sunt supuse unei concurențe sporite din partea companiilor chineze pe piețele mondiale: astăzi, aproape 40% din sectoarele industriale exportatoare din zona euro sunt în concurență directă cu companiile chineze; această pondere era de numai 25% în 2002.

· Investiții insuficiente

O lungă perioadă, europenii au investit mai mult decât americanii, susținând inovația și creșterea. Situația s-a inversat în urmă cu aproximativ zece ani și decalajul s-a mărit rapid. Astăzi, investițiile reprezintă mai mult de 18% din PIB în Statele Unite, față de aproximativ 16,5% în UE.

Acest lucru se datorează în special întârzierii tehnologice a europenilor. La începutul secolului, primii trei investitori privați proveneau, în SUA, din sectoarele auto și farmaceutic. În anii 2010, lideri la investiții sunt sunt companiile din IT. Iar astăzi, domină tehnologia digitală.

„În schimb, structura industrială europeană a rămas statică” în această perioadă: primele trei companii care investesc pe Bătrânul Continent sunt aceiași producători auto. „În Europa, investițiile au rămas concentrate pe tehnologii mature și în sectoare” unde creșterea productivității încetinește.

Companiile americane cheltuiesc de două ori mai mult decât concurenții lor europeni pentru cercetare și inovare, decalajul fiind, pe acest palier al investițiilor de 270 de miliarde de euro pe an.

Lipsa de dinamism în industria europeană se explică „în mare măsură” prin slăbiciunile inovației, care împiedică apariția unor noi sectoare și contestatori, afirmă Draghi în raportul lui. 

· O penurie îngrijorătoare de forță de muncă

Toate țările dezvoltate acuză lipsa forței de muncă, dar problema este mai gravă în Europa. Peste 85% dintre companiile germane nu sunt în măsură să recruteze personalul necesar, procent care, în cazul Franței și al Spaniei este de 80%. În Statele Unite, această pondere este, de asemenea, mare (75%), dar mai mică decât media mondială.

Problema este „deosebit de acută” în Europa, deoarece schimbările demografice vor reduce populația activă, ceea ce nu este cazul de cealaltă parte a Atlanticului. Dacă se vor menține fluxurile migratorii actuale, populația europeană activă ar scădea de la 264 de milioane de oameni în prezent, la 223 de milioane în 2070, sau cu 41 de milioane de lucrători mai puțini. Declinul ar fi de două ori mai semnificativ (87 de milioane) fără ajutorul imigrației.

În Europa, deficitul de forță de muncă se referă atât la locurile de muncă calificate, cât și la cele necalificate. Problema s-a agravat de la epidemia de Covid și a atins vârfuri în industria hotelieră și de catering, în tehnologia informației și chiar în construcții.

Sistemul de învățământ este parțial responsabil pentru anumite sectoare. Astfel, Europa are doar 850 de absolvenți la discipline științifice și tehnologice la un milion de locuitori, față de peste 1.100 în Statele Unite. În plus, Bătrânul Continent se confruntă cu un exod de creiere din cauza oportunităților profesionale mai numeroase și mai interesante în străinătate. „Peste 60% dintre întreprinderile din UE spun că lipsa de talent este o barieră majoră în calea investițiilor”, observă raportul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.