Cel mai tânăr milionar din SUA este un geniu român

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Un român este cel mai tânăr milionar din zona cu cel mai ridicat IQ din SUA.Sebastian Dobrincu avea vânzări de 1 milion de dolari doar la 18 ani.

Silicon Valley este zona cu cea mai mare concentrație de antreprenori și cu cel mai ridicat IQ din SUA. Aici sunt circa  5.000 de antreprenori cu averi de milioane de dolari până la finele acestui an, conform Forbes.

 Iar unul dintre cei mai tineri milionari din această zonă este românul Sebastian Dobrincu (20 de ani).

La 17 ani, Sebastian Dobrincu îşi lansa primul său startup în Statele Unite, care în mai puţin de un an a ajuns să facă vânzări de peste 1 milion de dolari. Dobrincu lucrează cu staruri precumJustin Bieber, sau companii precum McDonalds. Doi ani mai târziu, a trecut la următorul nivel, cel de investitor şi caută noi startup-uri pe care să le finanţeze.

Este pasionat de programare şi IT încă de foarte mic. La 11 ani Sebastian Dobrincu făcea site-uri pentru companii americane, iar cinci ani mai târziu s-a întâlnit cu câteva dintre cele mai mari nume din tehnologie, Tim Cook (CEO Apple) şi Mark Zuckerberg (CEO Facebook). Imediat după aceste întâlniri a apărut ideea de a-şi lansa propria firma. Şi a creat Storyheap – o platformă care analizează datele conturilor de Instagram şi Snapchat şi este folosită chiar şi de vedete sau firme importante. În prezent, Storyheap are peste 15 milioane de utilizatori.

SUA se tem de armele europenilor? Avertismentul lui Donald Trump

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7329
Diferența 0.0450
Zi precendentă 4.6879
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7329 RON
GBP flag1 GBP = 5.9824 RON
CHF flag1 CHF = 5.3176 RON
AUD flag1 AUD = 3.0575 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3789 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 387.3649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 418585.72RON
1 ETH = 14599.29RON
1 LTC = 389.14RON
1 XRP = 3.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.56%
6 luni: 5.60%
12 luni: 5.65%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17674.07-0.04%
BET-BK3305.880.17%
BET-EF947.81-0.21%
BET-FI60608.42-1.15%
BET-NG1243.14-0.16%
BET-TR38980.08-0.04%
BET-TRN37888.16-0.04%
BET-XT1514.06-0.15%
BET-XT-TR3282.54-0.15%
BET-XT-TRN3197.38-0.15%
BETAeRO942.030.03%
BETPlus2614.650.01%
RTL39116.92-0.18%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

Comunicate de presa

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Transelectrica / FOTO: Facebook

Investiții pentru închiderea inelului de 400 kV al României

Marți a avut loc prima întâlnire după semnarea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel