Este vorba de un pește femelă din din specia Ictiobus cyprinellus sau tradus din engleză bivol cu gura mare (bigmouth buffalo) are a fost descoperit într-un lac din Minnesota, scrie Science & Vie.
Acest pește, care trăiește în râurile din Statele Unite și în sudul Canadei, s-a dovedit a fi mult mai longevi decât s-a crezut anterior.
Pentru a fi siguri, cercetătorii au prins alte 386 de exemplare din același speciment de la care au prelevat otolite (mici structuri calcifiate aflate în urechea internă și datorită cărora ființele își mențin echilibrul).
Otolitele au fost studiațe la microsop unde au fost numărate striațiile care arată vârsta individului (precum inelele arborilor).
Ard plămânii Pământului! Dezastrul pădurilor amazoniene, văzute din spațiu FOTO
Rezultatul obținut a fost unul uimitor. Cei mai bătrâni pești din grup depășeau cum mult 26 de ani, vârsta maximă până la care se credea că aceste animale trăiesc.
Uimiți de rezultatul analizei, cercetătorii au vrut să fie siguri 100% și au utilizat o altă tehnică de datare a vârstei, anume cea cu carbon 14.
Și aceasta a confirmat rezultatul obținut de prima oară. Cele mai bătrâne dintre exemplarele prinse aveau vârste curpinse între 80 și 90 de ani iar 5 depășeau vârsta de 100 de ani iar femela prinsă inițial avea întradevăr 112 ani.
Cercetătorii cred că longevitatea excepțională a acestor animale ar putea fi cauzată de problemele de reproducere apărute în urmă cu câteva zeci de ani în urmă. Construirea barajelor a impiedicat deplasarea acestora către locurile în care își depun ouăle. Faptul că nu se pot reproduce a influențat ciclul biologic al acestei specii de pești ducând la întârzierea maturității respectiv determinând longevitatea acestor ființe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.