Publicitate
VMI reprezintă un program de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile aflate în situații vulnerabile să depășească mai ușor obstacolele financiare pe care le întâmpină. VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât și de familiile care îndeplinesc condițiile de acordare.
VMI se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net calculat în conformitate cu legea mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite prin lege, pentru fiecare dintre cele două componente:
- Pentru ajutorul de incluziune, nivelul maxim al venitului net trebuie să fie de 275 lei/ persoană, respectiv 400 lei în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani.
- Pentru ajutorul pentru familia cu copii, nivelul maxim al venitului* trebuie să fie de 700 lei/membru de familie.
Obligaţiile titularului:
- Titularul venitului minim de incluziune are obligația să comunice primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi numărul membrilor familiei, în termen de maximum 15 zile de la data la care a intervenit modificarea.
- Persoanele singure şi familiile beneficiare de venit minim de incluziune au obligația să depună la primărie, din 6 în 6 luni, declarația pe propria răspundere.
- Persoanele apte de muncă care nu obţin venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă legală de angajare şi nici din activităţi independente sau activități agricole, așa cum sunt acestea definite de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au obligația să se prezinte, ori de câte ori sunt solicitate de agenţia teritorială pentru ocuparea forței de muncă în a cărei evidență sunt înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în vederea încadrării în muncă sau a participării la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională. Verificarea condițiilor privind menținerea statutului de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, faptul că nu au refuzat un loc de muncă oferit ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă şi de formare profesională, se realizează de către agenția teritorială prin SNIAS sau, după caz, pe bază de liste de beneficiari. În cazul persoanelor singure şi familiilor beneficiare ale venitului minim de incluziune care constă exclusiv în ajutor pentru familia cu copii, obligația de mai sus nu se aplică.
- În cazul familiilor beneficiare de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia respectivă are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, activități sau lucrări de interes local, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate și sănătate în muncă. Fac excepţie familiile pentru care suma aferentă ajutorului de incluziune este de până la 50 de lei. Pentru acestea, orele de muncă se stabilesc trimestrial și se efectuează în oricare dintre lunile trimestrului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.