Cehia și-a asigurat necesarul de petrol, fără țițeiul rușilor

Mara Ivan |
Data publicării:
Cehia a acționat ferm
Cehia a acționat ferm

Cehia îşi poate acoperi necesarul de petrol prin intermediul livrărilor efectuate via conducta Transalpine Pipeline (TAL) începând din 2025, a declarat marţi premierul ceh Petr Fiala, după ce ţara a semnat un acord de majorare a capacităţii conductei TAL, transmite Reuters.

Guvernul ceh vrea să elimine complet dependenţa de petrolul rusesc în următorii ani şi astfel să pună capăt excepţiei de care beneficiază de la embargoul introdus anul trecut de Uniunea Europeană, cu privire la importurile de petrol din Rusia.

Două rafinării din Cehia sunt deţinute de compania poloneză PKN Orlen, care în luna aprilie a anunţat că a pus punct unui contract pentru aprovizionarea cu petrol rusesc a rafinăriilor sale din Polonia. Oficiali din Guvernul polonez precum şi de la compania de rafinare PKN Orlen s-au întâlnit marţi la Praga cu ministrul ceh al Industriei şi la final au spus că vor colabora pentru a elimina petrolul rusesc din rafinăriile din Cehia controlate de PKN.

Separat, la o un eveniment organizat la un depozit petrolier strategic amplasat la marginea capitalei Praga, premierul ceh Petr Fiala a anunţat că a fost semnat un acord între MERO, operatorul reţelei de conducte petroliere din Cehia, şi compania care operează oleoductul TAL pentru a creşte capacitatea acestei conducte cu până la patru milioane de tone, ceea ce ar permite Cehiei să nu mai fie dependentă de Rusia, începând din 2025.

"Este un punct de referinţă important", a subliniat premierul Petr Fiala.

Cehia a obţinut, încă de anul trecut, aprobarea acţionarilor de la TAL pentru a creşte capacitatea acestei conducte, care face legătura între Italia şi Germania iar de aici se conectează cu conducta IKL, care face legătura între Germania şi Cehia. Cehia are nevoie de aproximativ 7-8 milioane de tone de petrol anual, necesar care până acum a fost împărţit între livrările care au venit via TAL şi livrările via conducta Drujba, care porneşte din Rusia.

În luna decembrie a anului trecut, Uniunea Europeană a interzis importurile de petrol rusesc efectuate pe mare, dar a scutit de la această interdicţie livrările de ţiţei rusesc prin oleoductul Drujba către rafinăriile din Germania, Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria.

"Obiectivul nostru comun este diversificarea livrărilor de petrol, cât mai rapid posibil, pentru a putea elimina complet petrolul rusesc, aşa cum am făcut în Polonia", a declarat vicepremierul polonez, Jacek Sasin, alături de directorul general de la PKN Orlen, Daniel Obajtek la finalul reuniunii cu ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela.

Separat, grupul polonez PKN a anunţat că se pregăteşte să reconfigureze tehnologic rafinăria de la Litvinov, care în acest moment este dependentă de ţiţeiul rusesc, pentru a putea procesa şi livrări de petrol din alte părţi.

De asemenea, PKN Orlen este deschis la cooperare în domeniul livrărilor de petrol şi gaze precum şi la cooperarea în domeniul energiei nucleare cu Cehia, a spus CEO-ul Daniel Obajtek. Acesta a mai subliniat că chestiunile care ţin de taxe, inclusiv taxele pe profiturile excepţionale, ar putea afecta investiţiile făcute de grupul polonez în activele subsidiarei cehe Unipetrol, care deţine două rafinării şi un lanţ de benzinării în Cehia.

"Investiţiile noastre depind şi de abordarea în materie de reglementare a statului ceh, nu putem investi în locuri unde reglementările fiscale ne sufocă investiţiile", a spus Obajtek. 

Penurie de petrol și gaze: „Răul abia acum urmează” pentru Europa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470337.57RON
1 ETH = 15769.66RON
1 LTC = 429.96RON
1 XRP = 6.98RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel