Cea mai mare navă de război a Chinei nu se simte bine

Simona Haiduc |
Data publicării:
Este, totuși, o mare reușită a Chinei
Este, totuși, o mare reușită a Chinei

Imediat după primele teste efectuate în larg, portavionul chinez proiect 001A a fost trimis să mai facă o serie de exerciții. Experții consideră un semnal de alarmă. 

Conform planului inițial, primul portavion construit în totalitate în China urma să intre în producție de serie după cele patru săptămâni de teste pe mare. Dar nu, conducerea forțelor armate ale țării au decis că nava nu este încă pregătită pentru așa ceva și au planificat alte teste.

Probabil că nava nu s-a comportat conform așteptărilor. În cadrul testelor pe mare, în larg, sunt supuse verificării toate componentele navei în condiții de exploatare: de la motoare, la aparatura de navigație și alte sisteme.

Citește și Cel mai scump portavion al US Navy nu poate transporta armament

Deși consideră o decizie regretabilă, experții se așteptau la o astfel de decizie. În ultimă instanță, este primul portavion construit de la A la Z de China. În plus, este cea mai mare navă din istoria flotei militare a țării, fiind cu 11 metri mai lungă (315 față de 304) comparativ cu Liaoning - primul portavion al Chinei, construit însă de sovietici în 1985 și cumpărat de Beijing de la ucraineni, în 1998.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502412.78RON
1 ETH = 15581.84RON
1 LTC = 623.28RON
1 XRP = 15.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel