Ce zice o vedetă cunoscută în sport: Puterea e a bogaților

Mihai Paul |
Data actualizării: | Data publicării:
Real, Barca şi Juventus au replicat la rândul lor pe teren juridic. La cererea lor, Tribunalul comercial din Madrid a sesizat la jumătatea lunii mai justiţia europeană pentru a afla dacă UEFA abuzează de "poziţia sa dominantă", încercând să bloc
Real, Barca şi Juventus au replicat la rândul lor pe teren juridic. La cererea lor, Tribunalul comercial din Madrid a sesizat la jumătatea lunii mai justiţia europeană pentru a afla dacă UEFA abuzează de "poziţia sa dominantă", încercând să blocheze acest turneu concurent.

Prezent la Marius Tucă Show, Mircea Lucescu spune că echipele din Est nu mai au mari șanse de a ajunge în fazele finale ale competițiilor europene. Fotbalul a devenint o afacere o cluburilor care își permit să plătească sute de milioane de euro pe un jucător.

Mircea Lucescu a arătat că echipele mari care au reuşit să se impună au o istorie, tradiţie, putere financiară şi putere sportivă.

“Echipele mari, echipele care câştigă titluri, sunt cele care au istorie, nu ca la noi unde erau echipe care apăreau peste noapte ,care câştigau şi dispăreau, istorie trebuie să ai pentru că nu te acceptă lumea mondială a sportului, tradiţie, adică să câştigi titluri şi atunci chiar dacă ai un moment de cumpănă, poţi reveni şi încrederea suporterilor există, putere financiară pentru că fără asta nu se mai poate. Iar cum se distribuie în momentul de faţă banii în competiţiile europene, întotdeauna sunt în avantaj echipele mari ca de altfel le fac şi mai puternice, îşi pot permite să arunce pe piaţă zeci de milioane, sute de milioane de euro pentru a lua un jucător. Şi putere sportivă care e foarte importantă, adică accesul pe care îl ai la Comisiile Europene, la UEFA la FIFA, peste tot, de o manieră se tratează o echipă de acest fel şi de altă manieră echipele mici”, a afirmat fostul selecţioner.

Singurele țări care mai pot emite pretenții sunt Rusia și Turcia dar și acestea nu au avut rezultate deși au investit sute de miliaone de dolari.

 ”E foarte greu să suporţi iarna rusească, să faci transferele, voiajele de aproape 4-5 -6 ore, ajunge dimineaţa, e foarte greu pentru jucătorii mari să suporte astfel de condiţii”, a spus Mircea Lucescu.

În opinia sa, Turcia ar fi putut să câştige în competiţiile europene deoarece a investit enorm în echipe precum Galatasaray, Beşiktaş, Fenerbahce, chiar cu riscul falimentului, acestea acumulând datorii de câte 400 de milioane de euro datorii.

“Deci e foarte greu, tot din dorinţa de a ajunge să joace în fazele finale ale competiţiilor europene, au permis echipelor să joace cu străini. Galatasaray a câştigat campionatul acesta cu 11 jucători permanent pe teren, străini, nici un jucător turc. Celelalte câte 7-8-9, chiar şi echipele mai mici. Sigur asta a creat un campionat interesant, destul de puternic şi foarte urmărit de suporteri, dar nu a fost de ajuns în a face pasul în Europa”, a mai spus Mircea Lucescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.6059
Diferența 0.0061
Zi precendentă 4.5998
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 399218.78RON
1 ETH = 8761.85RON
1 LTC = 397.07RON
1 XRP = 10.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel