Ce va face Germania în cazul unui război Rusia - NATO

Simona Haiduc |
Data publicării:
Mai bine să nu se întâmple nimic
Mai bine să nu se întâmple nimic

Publicistul german Wolfgang Münchau a prognozat care va fi reacția autorităților de la Berlin în cazul în care între Rusia și Alianța Nord Atlantică va izbucni un război. 

Într-un articol scris special pentru publicația Handelsblatt, analistul susține că nu există nici o siguranță ca partea germană să se regăsească printre particiipanții la o acțiune militară împotriva Rusiei, chiar și dacă Moscova va ordona invadarea statele baltice.

Printre argumentele formulate în susținerea ipotezei sale, publicistul reia o declarație a președintelui federal al Germaniei Frank-Walter Steinmeier, potrivit căreia Berlinul „datorează” Moscovei conducta de gaz Nord Stream 2 pentru păcatele celui de-al doilea război mondial.

Prin urmare, crede analistul, ar fi naiv să credem că articolul 5 din statutul NATO privind securitatea colectivă va intra instantaneu în vigoare.

Citește și Beijing, mesaj IMPORTANT pentru Joe Biden

În același timp însă, expertul este de părere că tensiunea s-ar putea acumula din cauza „coridorului Suwalki” situat la granița Poloniei cu Lituania. Munchau a apreciat că ostilități ar putea avea loc în acest context, deoarece această zonă s-ar putea dovedi a fi o legătură între Belarus și regiunea Kaliningrad.

Anterior, fostul comandant al forțelor terestre poloneze, generalul Waldemar Skrypczak, a descris un posibil scenariu al operațiunilor militare în regiunea Kaliningrad cu participarea trupelor NATO. El a subliniat că, în cazul unui conflict armat în regiune, forțele Flotei Baltice și trupele din regiunea de apărare Kaliningrad vor juca un rol cheie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413130.19RON
1 ETH = 7745.38RON
1 LTC = 374.29RON
1 XRP = 9.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17408.630.19%
BET-BK3251.090.13%
BET-EF947.870.19%
BET-FI60609.240.02%
BET-NG1257.080.25%
BET-TR38388.940.19%
BET-TRN37313.930.19%
BET-XT1490.320.17%
BET-XT-TR3230.610.17%
BET-XT-TRN3146.880.17%
BETAeRO851.291.07%
BETPlus2566.270.17%
RTL38861.130.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel