Ce strategie propune vicepreşedintele Lukoil pentru ca Rusia să vândă mai scump petrolul

Antonia Popescu |
Data publicării:
Lukoil
Lukoil

Rusia ar trebui să reducă producţia de petrol cu 20%-30%, de la 10 milioane de barili pe zi în prezent până la şapte-opt milioane de barili pe zi, pentru a obţine un preţ mai bun şi a evita vânzarea cu discount, susţine vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, într-un articol publicat luni în publicaţia rusească RBC, preluat de Reuters.

Sancţiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global şi au pus presiune asupra producţiei şi vânzărilor de petrol, deoarece cumpărătorii au refuzat ţiţeiul rusesc sau au căutat să obţină reduceri de preţ.

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc luni pentru a discuta o propunere de interzicere a livrărilor de petrol rusesc pe mare spre ţările UE, începând cu ultima parte a acestui an, o excepţie fiind admisă pentru livrările de petrol prin conducta Drujba, care aprovizionează Ungaria, Slovacia şi Cehia cu ţiţei rusesc.

"De ce ar trebui ca Rusia să menţină producţia de petrol la 10 milioane de barili pe zi dacă putem (mai) eficient să consumăm şi să exportăm şapte până la opt milioane de barili pe zi fără pierderi la bugetul de stat?", scrie Fedun, cel care împreună cu Vagit Alekperov a înfiinţat Lukoil în 1991, în articolul publicat de RBC. "Ce este mai bine - să vinzi 10 barili de ţiţei pentru 50 de dolari sau şapte barili, dar pentru 80 de dolari?", se întreabă Fedun, care a adăugat că este extrem de important pentru Rusia să păstreze acordul de limitare a producţiei convenit cu alţi mari producători de petrol în cadrul OPEC+.

De asemenea, vicepreşedintele Lukoil a cerut mai multe investiţii în flota de tancuri petroliere a Rusiei, inclusiv tancuri petroliere capabile să navigheze pe râuri, spunând că sancţiunile au crescut costurile de transport naval iar Rusia trebuie să pună la punct coridoare alternative de transport pentru a exporta ţiţei până în Turcia, Iran şi ţările din Asia Centrală.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455623.37RON
1 ETH = 15780.18RON
1 LTC = 498.30RON
1 XRP = 11.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel