Ce spune Oprișan de cota parte primită de consiliile locale de la buget

DCBusiness Team |
Data publicării:
Economiile sunt pe primul loc
Economiile sunt pe primul loc

Marian Oprișan, președinte UNCJR, a considerat ca fiind justă împărțirea cotelor și bugetele acordate de Guvern administrațiilor locale. Dacă primarii ar fi vrut mai mult, consiliie județene au fost mulțumite.

„Apreciez promptitudinea Guvernului României dar şi modul in care a răspuns cerinţelor diferite şi uneori contradictorii venite din partea structurilor asociative, în ceea ce priveşte stabilirea şi repartizarea impozitului pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Importanţa pe care Guvernul României a acordat-o autorităţilor publice locale, cele care răspund direct nevoilor cetăţenilor din comunitate, a fost evidenţiată prin majorarea fondurilor primite pe anul 2019, în comparaţie cu anul precedent. Salut pe această cale decizia modificării proiectului bugetului de stat pe anul 2019 în concordanţă cu necesităţile comunităţilor locale", a declarat, potrivit unui comunicat de presă preşedintele UNCJR, Marian Oprişan. 

Reacţia UNCJR va urmat negocierilor premierului Viorica Dăncilă cu primarii municipiilor din ţară, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), condusă de Robert Negoiţă, edilul Sectorului 3.

Citește și: Primarii vor o treime din buget. Reacția lui Eugen Teodorovici

Edilii au cerut ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici alocarea unui procent de 30% din bugetul naţional către administraţia locală, în condiţiile în care în prezent susţin că primesc mai puţin de 20%

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414875.53RON
1 ETH = 7847.64RON
1 LTC = 376.22RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17424.420.29%
BET-BK3252.590.18%
BET-EF948.650.28%
BET-FI60318.82-0.46%
BET-NG1258.430.35%
BET-TR38423.760.29%
BET-TRN37347.770.29%
BET-XT1490.850.20%
BET-XT-TR3231.750.20%
BET-XT-TRN3147.990.20%
BETAeRO851.201.06%
BETPlus2568.730.27%
RTL38892.690.29%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel