Ce specializări și oportunități vor avea studenții Facultății de Drept din cadrul ASE

Vlad Roibu |
Data publicării:
Academia de Studii Economice
EXCLUSIV
Academia de Studii Economice

În cadrul Interviurilor DCNews, emisiunea moderată de Bogdan Chirieac, s-a discutat despre ce cunoștințe vor dobândii studenții noii Facultăți de Drept din cadrul ASE. Pentru aceasta, invitatul emisiunii difuzate pe DCNewsTV și DCBusiness, decanul Facultății, Ovidiu Ioan Dumitru vorbește despre ce discipline și oportunități de practică au deja la îndemână viitorii juriști din domeniul finanțelor.

Așadar, este evidentă nevoie de juriști care să gestioneze contracte dintre diferitele organisme ale statului și mediul privat.

„Am identificat această nevoie prin parteneriatele pe care le avem cu cei din mediu de afaceri în special dar și cu profesiile și am considerat că o putem face. Ceea ce am făcut noi acum, ca și un răspuns la această nevoie, a fost să venim cu aceste discipline la care lucrăm permanent, vă dați seama, o disciplină de contabilitate s-o adaptezi juriștilor nu se face imediat, dar cu ajutorul colegiilor noștri contabili, în cazul acesta sau a specialiștilor în management, reușim să facem pași către a nuanța foarte bine și de a avea niște discipline foarte sănătoase pentru viitorii juriști care să înțeleagă piața, indiferent că vorbim de contracte în domeniul achiziții publice sau pur și simplu contracte comerciale între profesioniști.

Toate acestea încercăm să le facem oferind competențe. Aceste anumite discipline care au un anumit conținut și cum lucrăm împreună cu colegii noștri economiști dar și cu colegii noștri juriști să oferim un răspuns acestor nevoi. Este specializarea de Drept dar un student al facultății noastre iese cu solide cunoștințe economice pe care noi le considerăm că sunt foarte necesare într-o societate atât de dinamică”, a specificat Ovidiu Ioan Dumitru.

Oportunități de practică pentru cei care învață Drept la ASE.

La fel ca în multe alte domenii, cel mai adesea un student asimilează mai bine ce are de făcut în meseria pe care o va urma prin practică, de aceea, acest aspect este abordat cu rigurozitate de către decanul Facultății de Drept al ASE.

„Încă de la început am vrut să avem o bună și o strânsă legătură cu practica, fie cu profesiile, fie cu mediul de afaceri și am poziționat asta în fiecare plan de învățământ al fiecărui an și am început să facem practică.

De la cabinete de avocatură, notariate, companii, instituții publice, avem Pensii Publice, Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi, instanțe, parchete etc. Noi chiar facem practică. În fiecare semestru doi al fiecărui an, facultativ în cei primii 3 ani și în anul 4”, a mai adăugat decanul despre oportunitățile pe care le au cei înscriși la această facultate.

Pentru a vedea în detaliu care sunt alte oportunități importante prin prisma studiilor juridice și economice ale ASE, puteți vedea la linkul atașat.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456134.41RON
1 ETH = 15794.95RON
1 LTC = 497.43RON
1 XRP = 12.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel