Publicitate
Canadienii au spus de joi că a fost vorba despre o rachetă sol aer de producție rusă, relatează The New York Times.
Este vorba despre racheta Tor sau SA-15 Gauntlet, așa cum a numit-o NATO. Racheta este în sistem tip „punct de apărare” cu rază scurtă de acțiune, în care este integrat lansatorul de rachete și radarul, toate instalate pe o șenilată.
A fost concepută să fie mobilă și letală pentru ținte aflate la altitudini de până șa 6.000 metri, având o rază de acțiune de 12 km, conform Federației Americane a Oamenilor de Știință, citate de New York Times. Aceștia apreciază că asemenea rachete sunt ”o amenițare catastrofală națională cât și împotriva securității internaționale”.
Însă, avioanele militare și rachetele de coazieră împotriva cărora a fost construit Tor sunt dotate cu sisteme de bruiaj care le permite să nu fie detectate de radare. Totodată acestea au în dotare un sistem numit chaff, care derutează radarele, cât și trasoare care au rolul de a momi rachetele care caută surse de căldură.
Este puțin probabil ca echipajul de pe avionul ucrainean să fi avut timp să reacționeze în vreun fel, este de părere Mihael Suirsman, cercetător la Institutul Middlebury de Studii Internaționale.
”Este foarte probabil că nici nu au văzut racheta venind. Imediat după decolare, piloții erau ocupați de alte lucruri”, mai spune Duitsman.
Al III-lea Război Mondial. Profețiile sunt pe cale să se împlinească
Pentru a-și atinge ținta, operatorul rachetelor Tor trebuie să o identifice pe radar, să ghideze rachetă în direcția respectvivă după care să o lanseze.
Zborurile comerciale au au transmitătoare care emit pe unde radio identitatea lor, viteza și altitudinea, pe o frecvență convenită internațional. În apropierea avionului ucrainean se mai aflau și alte aeronave civile, la numai câțiva kilomentri distanță.
Toate acele avioane trebuie să fi fost vizibile pe ecranul radarului rachetei Tor ca și pe radarul civil al aeroportului.
Un fost ofițer european de apărare, care acum lucrează în domeniul tehnologiei rachetelor de apărare, spune că la modul ideal, planurile de zbor codurile și orarele zborurilor aeriene civile se comunică unităților militare care se află în proximitatea aeroporturilor.
Acest lucru permite operatorului bateriei rachetei să coreleze fiecare obiecte de pe radar cu planurile de zbor și coduri.
”Să dai jos un avion ostil este ușor”, spune ofițerul, care a dorit să își păstreze anonimatul din cauza subiectului deosebit de sensibil.
”Să identifici avioanele și să nu tragi în cele în care nu trebuie este adevărata provocare”.
Rachetele Tor sunt ghidate prin radar și zboară cu o viteză de aproape de trei ori mai mare ca cea a sunetului. Asta aînseamnă că dacă a fost lansată la 5 kilometri de țintă, va ajunge la ea în aproximativ 5 secunde.
Tor are o încărcătură de aproximativ 15 kg de explozibil deosebit de puternic care are rolul de a împrăștia fragmente de metal, precum gloanțele în timpul exploziei.
Tor este printre cele mai moderne sisteme de apărare antiaeriene din Iran, spune Duitman, și poate ataca două ținte în același timp, având fiecare câte două rachete. Iranul a cumpărat aceste rachete de la ruși la mijlocul anului 2000, moment la care americanii erau foarte îngrijorați de capabilitatea sistemului.
Zelenski, îngrijorat după prăbușirea Boeingului în Iran. Cine erau cei care au murit
Un oficial american a declarat pentru Reuters că avionul se afla în aer de doup minute în momentul în care au fost detectate două rachete.
După acel moment s-a produs explozia în apropierea avionului, a mai spus oficialul. Cel puțin un video circulă pe internet în care se vede în noapte cum avionul arde și se prăbușește în apropierea Teheranului.
La început, Iranul a negat că avionula fost doborât de o rachetă a lor.
Riki Ellison, expert în apărare și fondator al Alianței de Apărare împotriva Rachetelor, a declarat că ar fi fost imposibil să deviee racheta după lansare, chiar dacă operatorii ar fi realizat că s-a produs o eroare.
”Odată de o astfel de rachetă este lansată, totul s-a terminat”, a conchis Ellison.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.