Publicitate
”Tichetele de masă, tichetele de creșă, tichetele culturale și, respectiv, tichetele cadou emise pe suport hârtie potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 ianuarie 2022 sunt și rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea”, se spune în ordonanță.
Unitățile emitente prevăzute rămân responsabile pentru respectarea obligațiilor asumate prin contractele încheiate, în condițiile legii, cu operatorii economici care acceptă bilete de valoare, precum și cu angajatorii.
Începând cu data de 1 februarie 2022, autorizațiile de funcționare ca unități emitente de bilete de valoare pe suport hârtie, acordate de Ministerul Finanțelor potrivit legii, își pierd valabilitatea, se spune în ordonanță.
Tichete cadou. Situație în care angajatorii riscă AMENZI usturătoare
Până când sunt valabile voucherele de vacanță emise în 2019
Revin voucherele de vacanță. De când. Ce alte prevederi sunt cuprinse în noul program de guvernare
Cu toate acestea, tichetele în format tipărit se vor putea folosi și după data de 1 februarie, deoarece, așa cum stabilește OUG 130/2021, “tichetele de masă, tichetele de creșă, tichetele culturale și, respectiv, tichetele cadou emise pe suport hârtie (…) până la data de 31 ianuarie 2022 sunt și rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea”.
Deci cei care vor mai avea tichete pe suport de hârtie și după data de 1 februarie le vor putea utiliza până la expirarea termenului înscris pe ele chiar dacă de la acea dată se vor emite vouchere numai pe suport electronic.
Ordonanța 130/2021 mai aduce o schimbare și anume în privința acordării de voucherelor cadou. Acestea se vor putea acorda numai angajaților proprii și nu se vor mai putea da “altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieței, promvoarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă și publicitate”.
Firmele care nu respectă noile reguli vor risca amenzi de de până la 35.700 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.