Ce se întâmplă cu facturile la energie electrică şi gaze naturale. Anunţ oficial

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Masuri reducere facturi
Masuri reducere facturi

Ministrul Energiei a venit cu precizări pentru români.

Menţinerea schemei de compensare-plafonare este o idee corectă în contextul în care instabilitatea regională este încă semnificativă, dar e corect să ne preocupăm încă de pe acum de ce se va întâmpla de la anul, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.

"Am menţinut schema de compensare-plafonare şi cred că este o idee corectă, în contextul în care instabilitatea regională este încă semnificativă. Ştiţi bine că am optimizat Ordonanţa 27 şi acum o lună şi ceva am văzut efecte şi la consumatori. Au început să scadă facturile la gaze cam cu 15% în evaluarea noastră, la energie electrică, pentru cei cu un consum de peste 300 kilowaţi/h pe lună, cam cu 10%, poate chiar un pic mai mult decât atât. Şi asta înseamnă că există o concurenţă sub plafonul final la consumator. Furnizorii se luptă între ei să asigure un preţ cât mai mic la factură, pentru că altfel riscă să piardă clienţi. E corect să ne preocupăm încă de pe acum de ce se întâmplă de la anul. Sigur că noi vom monitoriza se se întâmplă între timp.

Dacă va fi nevoie, vom menţine această schemă de compensare-plafonare şi cu discuţii la Bruxelles, pentru că asta trebuie făcută în nişte condiţii la nivel european. Dacă nu vom putea să o menţinem în forma actuală, cu siguranţă vom găsi o variantă să-i protejăm pe românii vulnerabili. De fapt, aceasta este şi direcţia europeană: să nu dai un sprijin pentru toţi consumatorii", a afirmat Burduja.

Acesta a adăugat că România nu se află sub nicio procedură de infringement pe subiectul compensării-plafonării preţului la energie pentru toţi consumatorii finali.

"România a echivalat cumva un consum mai mic de energie într-o situaţie vulnerabilă din punct de vedere financiar pentru o gospodărie. Nu e o echivalare perfectă, e una aproximativă. Atunci, cu siguranţă, trebuie găsit un set de criterii prin care să identificăm, într-adevăr, consumatorii vulnerabili şi să direcţionăm sprijinul doar acolo. Nu avem procedură de infringement declanşată. Am discutat amplu cu Comisia Europeană pe acest subiect. E adevărat, Comisia Europeană împinge statele-membre să treacă în termenul cel mai scurt la o liberalizare totală a pieţei, dar, având în vedere situaţia regională, având în vedere că România întotdeauna a fost disponibilă să ajute şi Republica Moldova, fraţii noştri de peste Prut, şi Ucraina, în perioada recentă, sunt nişte circumstanţe atenuante pe care le avem, pentru a păstra o prudenţă mai mare în modul în care gestionăm preţul la consumatorul final", a explicat ministrul.

OUG 27/2022, cu modificările şi completările ulterior prevede, pentru perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025, un preţ final plafonat la consumul de energie electrică şi de gaze naturale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457605.91RON
1 ETH = 15895.73RON
1 LTC = 485.16RON
1 XRP = 10.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel