Ce se întâmplă cu banii neîncasați în cazul decesului unui pensionar

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:

Se întâmplă ca un pensionar care a decedat să mai aibă sume neîncasate de la Casa de Pensii.

Pentru a încasa aceste sume de bani, ca de pildă pensia pe luna în care pensionarul a decedat ori, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la deces, se plătesc, la cerere, soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, moștenitorilor în condițiile dreptului comun.

Acte necesare

Actele necesare pentru a putea ridica sumele neîncasate de pensionarul decedat sunt:

- cerere

- certificatul de deces, în original și în copie;

- actul de identitate al solicitantului (original și în copie);

- acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (original și copie);

- certificatul de moștenitor (original și copie);

- copia talonului de plata a pensiei persoanei decedate, după caz.

Sumele vizate pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani spune Casa Națională de Pensii Publice.

Vezi modelul de cerere

Ajutorul de deces se majorează în 2022

În proiectul bugetului pentru anul 2022, care a fost adoptat luni de Guvern, este majorat și ajutorul de stat pentru deces.

Astfel, în bugetul pe 2022 este prevăzută majorarea ajutorului de la 5.380 de lei la 6.095 lei, începând cu 1 ianuarie 2022.

Însă acest sprijin de stat se acordă diferențiat, în funcție de statulul persoanei decedate.

Suma maximă de de 6.095 de lei se va acorda persoanelor asigurate în sistemul public de pensii sau în cazul decesului un pensionar.

O sumă mai mică, respectiv 3.048 de lei, va fi acordată în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului.

Cum se obțin acești bani

Potrivit Legii 263/2010, ajutorul de deces se acordă după caz, pe baza unor documente transmise fie prin serviciile poștale, fie în format electronic, pe baza certificatului de deces. Acest lucru înseamnă că banii trebuie solicitați, deoarece ei nu vin automat. Banii se virează în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea cererii. 

În cazul în care este vorba despre decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, dar care nu figurează ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților, Legea 263/2010 stabilește că ajutorul poate fi în continuare cerut. Singura diferență este că ajutorul primit pentru decesul unui membru de familie va fi jumătate din cuantumul stabilit inițial.

Ajutorul de deces se calculează prin raportarea la câștigul salarial brut lunar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414268.18RON
1 ETH = 7776.15RON
1 LTC = 375.52RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17400.180.15%
BET-BK3248.150.04%
BET-EF947.560.16%
BET-FI59934.11-1.09%
BET-NG1256.800.22%
BET-TR38370.300.15%
BET-TRN37295.810.15%
BET-XT1488.180.02%
BET-XT-TR3225.960.02%
BET-XT-TRN3142.350.02%
BETAeRO851.331.07%
BETPlus2565.070.12%
RTL38854.060.19%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel