Ce salarii au inginerii în România anului 2024 - Analiză

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Inginerii continuă să fie unii dintre cei mai căutați specialiști de pe piața muncii atât de angajatorii din România, cât și de cei din străinătate, arată datele Salario, comparatorul salarial marca eJobs.

Media salarială netă pentru angajații din inginerie este de 5.000 de lei net pe lună, după cum arată datele Salario, comparatorul salarial marca eJobs. Această medie diferă, însă, de industria pentru care sunt căutați acești specialiști, dar și de deficitul de candidați existent pentru fiecare subspecializare în parte.

Astfel, cele mai mari salarii sunt încasate de inginerii energeticieni, pentru care a fost înregistrată o medie salarială de 6.000 de lei lunar. Următorii cel mai bine plătiți sunt inginerii din automotive (5.700 de lei), inginerii electroniști (5.700 de lei) sau inginerii de aeronave (5.300 de lei).

„Spre deosebire de alte meserii, aici contează foarte mult și studiile în domeniu, iar acest aspect limitează numărul de potențiali candidați noi care apar în piață. Numărul de specialiști pe care îi formează sistemul universitar este mai mic decât numărul de joburi pe care le postează angajatorii. În plus, există în continuare o cerere mare de ingineri pentru străinătate, aceasta fiind o opțiune tot mai atrăgătoare pentru candidații români. În acest context, angajatorii oferă nu doar salarii competitive, cu mult peste mediile din alte domenii, dar și pachete de beneficii consistente și planuri clare de dezvoltare în carieră”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Sub media de 5.000 de lei câștigă inginerii topografi (4.000 de lei), inginerii geodezi (4.000 de lei), inginerii chimiști (4.000 de lei), inginerii electrotehniști (4.100 de lei) sau inginerii în alimentație (4.100 de lei). Acestea sunt medii care includ salariile specialiștilor din toate județele țării și pentru toate nivelurile de experiență.

 

Județele cu cele mai mari medii salariale pentru ingineri sunt București (5.500 de lei), Timiș (5.500 de lei), Cluj (5.400 de lei), Sibiu (5.300 de lei) și Mureș (5.200 de lei). Cele mai mici salarii, pe de altă parte, sunt încasate de inginerii din Giurgiu, cu o medie lunară netă de 3.150 de lei, Gorj (3.500 de lei), Mehedinți (3.700 de lei) sau Covasna (4.000 de lei).

 

Distribuția pe nivel de experiență arată că inclusiv salariile juniorilor se situează semnificativ peste din alte domenii. În acest sens, media netă pentru cei care au maximum doi ani de experiență este de 3.792 de lei. Specialiștii care au între 2 și 5 ani de experiență raportează salarii de 5.000 de lei, în medie, în timp ce pentru seniorii cu mai mult de 5 ani de experiență media este de 6.200 de lei pe lună, la nivel național.

„Dacă în acest moment vorbim, la nivel general, de categorii pentru care angajarea nu mai este un proces atât de simplu ca acum 2-3 ani și competiția între candidați este foarte mare, inginerii continuă să facă parte dintr-o nișă care nu duce lipsă de oferte de muncă. Pentru aceștia, timpul de așteptare atunci când vor să-și schimbe jobul este foarte scăzut, fie că e vorba despre un loc de muncă în România sau în străinătate”, explică Roxana Drăghici.

Datele Salario mai arată că, din cei peste 4.000 de ingineri care și-au introdus salariul în comparator, 41,2% câștigă între 4.500 și 7.000 de lei pe lună. 26% au salarii cuprinse între 3.000 și 4.500 de lei, 17,3% între 7.000 și 10.000 de lei, 8,1% de maximum 3.000 de lei și 6,8% peste 10.000 de lei.

Aproape 1.000 de joburi de inginer sunt disponibile în acest moment pe eJobs.ro. 30% dintre acestea au și salariul afișat în anunțul de angajare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.6187
Diferența 0.0014
Zi precendentă 4.6173
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.6187 RON
GBP flag1 GBP = 5.9795 RON
CHF flag1 CHF = 5.2332 RON
AUD flag1 AUD = 2.9091 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2252 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4398 RON
SEK flag1 SEK = 0.4596 RON
XAU flag1 XAU = 456.5018 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378611.56RON
1 ETH = 8323.36RON
1 LTC = 390.42RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel