Ce să NU FACEM dacă un ASTEROID se îndreaptă spre Pământ. Sfatul unui expert în astronomie

Georgel Simionică |
Data publicării:
Meteoritul a fost mai luminos decât soarele
Meteoritul a fost mai luminos decât soarele

Un expert în astronomie a declarat că există un lucru pe care nu ar trebui să îl facă nimeni în cazul în care un asteroid se îndreaptă spre Pământ iar sfatul nu este deloc la ceea ce ne-am altepta.

Profesorul Alan Duffy, astronom de la Swinburne și director al Institutului pentru Tehnologie și Industrie Spațială, a declarat că dacă un asteroid sau un meteorit zboară se îndreaptă către planeta noastră, ar trebui să încercăm să nu ne uităm în acea direcție.

"Aș spune că cel mai bun sfat este să nu vă uitați la acest asteroid. Adică, va fi greu să nu o faceți. Sunt extrem de străluciroare acestor obiecte care ard în atmosferă", a declarat acesta.

"Asta este de fapt ceea ce a cauzat multe dintre problemele suferite de oamenii din Chelyabinsk. Aceștia, nu în mod nerezonabil, s-au uitat la această enormă minge de foc arzând pe cer, a cărei luminozitate a fost în esență ca cea a Soarelui în momentul în care a explodat în cele din urmă, și care a provocat leziuni ale retineri la cei care au privit fenomenul”.

"Așa că asigurați-vă că nu vă uitați direct la asteroid".

Citește și: 

Fenomenul Tunguska. Ce s-a întâmplat, de fapt, în 1908

878 de asteroizi amenință Pământul. Planul oamenilor de știință VIDEO

NASA, pe cale să afle dacă ne poate salva de ARMAGHEDON

Ultima rocă spațială de mari dimensiuni care a intrat în atmosfera Pământului a fost meteoritul de la Chelyabinsk, care a ars deasupra Rusiei în februarie 2013. Lumina meteoritului a fost pentru scurt timp mai strălucitoare decât a soarele și a fost vizibilă până la 100 km distanță.

Misiunea Double Asteroid Redirection Test

NASA a demarat acum o misiune care ar putea preveni situații similare cu cea de la Chelyabinsk.

Agenția spațială a lansat o rachetă încărcată cu explozibil asupra unui asteroid pentru a vedea dacă îl poate abate de la curs.

Misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test) a NASA a fost lansată cu o rachetă SpaceX pe 24 noiembrie, iar racheta ar trebui să lovească Dimorphos în septembrie 2022.

Cu toate acestea, profesorul Duffy a declarat că nu ar trebui să existe o îngrijorare cu privire la rocile spațiale care se izbesc de planetă.

"Asteroizii nu sunt cu siguranță cea mai mare problemă a noastră pe Pământ în acest moment", a spus el.

"Astorizii de mari dimensiuni pot lovi Pământul cam o dată la 1000 sau 2000 de ani. Așadar, nu este un eveniment foarte rar după standardele geologice, dar poate că nu este ceva de care să ne facem griji mâine".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503471.99RON
1 ETH = 15279.52RON
1 LTC = 560.48RON
1 XRP = 14.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel