Ce să faci în ziua de Paști ca să fii sănătos tot anul. Tradiții

DCBusiness Team |
Data publicării:
Tradiții de Paște
Tradiții de Paște

Românii țin foarte mult la tradițiile și obiceiurile strămoșești dar mai ales la cele religioase, astfel că în fiecare an de Paști sunt respectate toate etapele sărbătorii.

După slujba de Înviere de la miezul nopţii, are loc prima masă de Paşte în familie. Un obicei nelipsit la români în PRIMA ZI DE PAŞTE este ciocnitul ouălelor.

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie „pe luate”, „pe schimbate”, „pe văzute” sau „pe nevăzute”. Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă.

Alte vorbe din popor spun că este  bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curăţat şi împărţit de către capul familiei. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”.

Citește și: Tradiții în ziua de Paști! Ce este BINE și ce NU trebuie să faci astăzi

Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.

În zona Transilvaniei există o serie de obiceiuri specifice, unul dintre acestea fiind stropirea fetelor şi femeilor de către băieţi şi bărbaţi, în a doua zi a Paştelui. Scopul este ca acestea să rămână frumoase tot timpul anului. Grupuri de săteni colindă prin sat până seara târziu, pentru ca nicio fată să nu rămână nestropită. La origine, pentru stropit se foloseau găleţi cu apă de izvor, simbolul purificării încă din precreştinism, acestea fiind înlocuite în prezent cu sticluţe de parfum. În unele sate există şi obiceiul împodobirii fântânilor cu ouă colorate de Paşte.

În Ardeal, tinerii obişnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de brad porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre ştiu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani.

Printre alte simboluri ale Paştelui se mai numără liliacul, expresie a purităţii, şi fluturele, a cărui ieşire din crisalidă în altă formă aminteşte de Învierea lui Iisus Hristos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 359673.52RON
1 ETH = 6888.16RON
1 LTC = 331.24RON
1 XRP = 8.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel