Directorul transportatorului maghiar de gaze FGSZ, Kristof Terhes, a subliniat că România nu poate consuma toată această cantitate, având în vedere faptul că doar 30-35% din populație este conectată la rețeaua de gaze. În schimb, Ungaria ar avea ce face cu gazul, în condițiile în care are 95% din populație conectată la rețeaua de distribuție. De fapt, Ungaria este pe locul doi in Europa, din acest punct de vedere, după Olanda, țară în care 99% din populație este racordată la rețeaua de gaze. "Este pur și simplu prea mult (gaz - n.red.) pentru necesitatea internă a țării. Nu aveți petrochimie, nu puteți folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceți cu gazul? Îl ardeți, faceți un foc mare?", s-a întrebat el retoric.

Responsabilitate pentru primării

Extinderea rețelelor de gaze din România trece în seama autorităților locale, fie că sunt primării sau consilii locale, potrivit legii nr. 167/2018. Prin Legea nr. 167/2018 pentru modificarea si completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 a fost modificata legea care defineste serviciile comunitare de utilități publice, prin adăugarea la alimentarea cu apă, canalizare, iluminat, agent termic și a asigurării fluxului de gaze naturale. Legea nr. 167/2018, prevede la articolul 151, alineatele 2 și 4 că:

”(2) Pentru realizarea obiectivelor/conductelor prevăzute la alin. (1), solicitantul poate participa în cotă-parte sau în totalitate la finanțarea inițială a obiectivelor/conductelor cu fonduri proprii, cu fonduri din bugetele locale și/sau din bugetul de stat, în condițiile legii.

(4) Operatorul de distribuție sau operatorul de transport și de sistem căruia i-au fost predate activele în conformitate cu prevederile alin. (3) este obligat să restituie contravaloarea sumei investite de solicitant, în conformitate cu reglementările ANRE.”

Citește și: Ungaria vrea să cumpere gaze naturale din Marea Neagră. Ce demersuri face

Inițiatorii propunerilor sunt deputații PSD din trei comisii ale Camerei Deputaților, de industrii, pentru administrație publică, agricultură și administrație, care au introdus amendamentele respective la controversatul proiect de lege de modificare a Legii serviciilor comunitare de utilități publice

Astfel, la definiția serviciilor comunitare de utilități publice (pe lângă alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, salubrizarea localităților și iluminatul public) a fost adăugată, printr-un amendament admis al deputaților PSD din cele trei comisii, și “alimentarea cu gaze naturale”. În momentul de față, odată cu adoptarea noii definiții a serviciilor de utilitate publică prin care se adaugă gazele la celelalte servicii, autoritățile locale par să concureze firmele ce activează în acest domeniu. În realitate însă, miza acestei “mutări” este dezvoltarea rețelei naționale către localitățile de mici dimensiuni sau către zone greu accesibile, care nu au gaze și nici nu sunt în atenția privaților.

„Trebuie să legăm cât mai mulți oameni la rețeaua de gaze. Problema este că distribuitorii mari nu sunt interesați să creeze rețea în zone greu accesibile. Dar și în acele zone sunt oameni, chiar destui, așa că am găsit soluția aceasta, care permite statului să intervină direct. Este o schimbare de paradigmă care va avea efecte uriașe în viitor”, ne-a spus o sursă guvernamentală.

Citește și: Black Sea Oil&Gas investește în producția de gaze din Marea Neagră

Astfel, primarii, nu distribuitorii privați, ca până acum, vor fi responsabili să extindă rețeaua de gaze la nivel național, cu precădere către localitățile care nu sunt acum beneficiare, se arată în amendament.

Practic, serviciul de utilitate publică gaz se concesionează de la Ministerul Energiei la autoritățile locale. Apoi, acestea împreună cu firme interesate să investească vor avea ca sarcină să aducă oamenilor gazul acasă. Până acum, concesiunea rețelelor de gaze era a firmelor private, cu precădere la cei doi „mari“, E.ON și Distrigaz Sud, care decideau unde să extindă rețeaua și dacă vor să o facă. Ei primiseră concesiunea de la stat încă de la privatizările serviciului național din anii 2000 și evitau, în general, să aducă gaz în localități izolate sau cu acces dificil (munte, deal, zone mlăștinoase), pentru că investiția în branșamente nu justifica veniturile pe care urmau să le încaseze ulterior de la viitorii clienți. Acum, primăriile, care se și pot asocia între ele, vor face aceste extinderi, din bani proprii, urmând să-și recupereze investiţiile în timp. „Serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale se concesionează pentru una sau mai multe unități administrativ-teritoriale. Concesiunea este exclusivă“, se arată în lege. Propriu-zis, de lucrări se vor ocupa firme specializate, întrucât edilii nu au experiență în domeniu. Ele însă vor fi strict plătite la proiect, fără a mai avea ulterior vreo treabă cu gospodăriile care vor plăti pentru gaz.

O rețea restrânsă

Pentru a avea o imagine mai clară asupra gazului, trebuie precizat că, de când iese din sondă, de la producător, acesta este transportat prin conductele magistrale ale Transgaz, apoi preluat în rețelele de distribuție (acum, ale Distrigaz și E.ON, în viitor, și ale primăriilor) care îl duc la consumator acasă, acesta plătind contravaloarea către un furnizor. Acesta este cel ce plătește serviciile de distribuție concesionarului de conductă, care poate fi orice firmă cu licență de la ANRE.

Peste 90% din rețeaua de distribuție gaze este concesionată E.ON, în nordul țării, și Distrigaz Sud, în jumătatea de sud. Acești operatori au tarife reglementate de distribuție, practic un profit reglementat. Orice investiție fac în rețeaua proprie, aceasta este transpusă în factura la gaze pe care o plătește clientul final.

Sunt 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze în prezent, iar consumul total al României este de 11 miliarde metri cubi anual. În prezent, 93% dintre localitățile din mediul rural nu sunt conectate la rețeaua de gaze, în condițiile în care 874 de localități se află la cel mult 10 kilometri de rețea și doar conectarea acestor localități ar crește consumul anual cu aproximativ 700.000 de metri cubi, raportat la consumul mediu anual din mediul rural raportat de INS.

Rentabilitate crescută

Ca putere energetica 1mc de fag=201mc gaz metan. Se spune că încălzirea locuinței cu gaz metan este mai scumpă cu 10% decât încălzirea cu lemne. Prețul unui metru cub de fag variază între 400 și 500 lei, funcție de zonă. Prețul a 201 mc de gaz metan (echivalentul unui metru cub de fag) este 361,8 lei. Pare o diferență mică, dar trebuie luat în considerație și randamentul centralei. O centrala termica atmosferică pe lemne are randament de maxim 68%, pe când o centrală în condensație pe gaz metan are un randament de 105-110% (randament dat de vânzător), real ar fi de 90-95%. Acest lucru face ca folosind gaze naturale să ne coste 264,12 lei față de 400-500 lei cât ne-ar costa lemnul. La prețul lemnului(400-500 lei) se adaugă transportul, spartul lui, cenușă, gudron, sculat în miez de noapte pentru alimentarea centralei etc.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.