Ce loc ocupă românii în Europa la achiziționare de locuințe

Matei Ion |
Data publicării:
Erbașu (FPSC): Preţurile locuinţelor din România vor CREȘTE
Erbașu (FPSC): Preţurile locuinţelor din România vor CREȘTE

Românii sunt cei mai interesați să economisească pentru a-și cumpăra o casă, la nivel european, potrivit unui sondaj internațional realizat în august de Ipsos pentru ING, la care au participat peste 15.000 de respondenți din 15 țări, remis miercuri MEDIAFAX.

Potrivit studiului, 84% dintre români consideră că este mai rentabil să își cumpere o locuință proprie decât să locuiască cu chirie, comparativ cu media europeană de 70%, și doar 56% dintre români ar plasa un alt obiectiv financiar înaintea celui de a strânge bani pentru o casă, față de media europeană de 81%.

„Majoritatea dinte noi ne dorim să deținem o locuință proprie, nu doar pentru că este o decizie inteligentă pe termen lung din punct de vedere financiar, dar mai ales pentru că este un obiectiv important din perspectivă emoțională și personală. Dar locuințele sunt scumpe, prin urmare, unele persoane aleg să își acorde mai mult timp pentru a economisi suma necesară sau amână decizia de a cumpăra o locuință. Odată cu extinderea orizontului de timp, nu este surprinzător că aceștia își îndreaptă atenția și către alte obiective, precum călătoriile și hobby-urile”, spune Jessica Exton, specialist în ştiinţa comportamentală în cadrul ING.

Germania (91%), Austria (90%) și Olanda (90%) înregistrează cele mai mari procente privind prioritizarea altor obiective financiare. De asemenea, Germania (58%) și Olanda (59%) au cele mai scăzute valori privind percepția asupra rentabilității unei locuințe. Aceste rezultate sunt proporționale cu procentele de proprietari de case din fiecare țară, România având o pondere ridicată de 96% de familii care trăiesc în locuințe personale.

Preţurile în sectorul imobiliar se schimbă radical în 2020

28% dintre români anticipează că își vor cumpăra o locuință când vor avea între 30 și 34 ani, 25%, după 35 ani și 14%, înainte de 30 ani. 21% dintre români (cel mai scăzut procent după spanioli) nu cred că își vor permite cumpărarea unei locuințe. Doar 7% dintre europeni preconizează că își vor achiziționa o casă înainte de vârsta de 30 ani, 16%, după 35 ani, iar 38% sunt pesimiști în privința cumpărării unei case.

Pe lângă potențialele beneficii de ordin economic, deținerea unei proprietăți conferă și un sentiment puternic de stabilitate, de control asupra vieții, de apartenență și de identitate socială. Astfel, la nivel european, doar 21% dintre proprietarii de locuințe au declarat că au o cumpărat o casă din rațiuni economice, susținând că a fost o decizie emoțională și că își doreau să dețină locuința în care trăiau (66%), precum și că percep locuința ca fiind un aspect esențial pentru dezvoltarea unui mediu de familie.

Prețurile ridicate (77%) și teama de gradul ridicat de îndatorare (70%) sunt principalele motive care determină europenii să amâne intenția de-și cumpăra o locuință. Doar 16% dintre aceștia declară, însă, că nu își doresc să cumpere o casă. Spaniolii (45%), olandezii (42%) și germanii (37%) sunt de părere că măsurile și reglementările ineficiente contribuie la contextul actual în care se află piața imobiliară. 53% dintre români consideră (de la 35% în 2017) că piața imobiliară merge într-o direcție greșită, sub media de 55% la nivel european, cele mai ridicate valori fiind înregistrate în Spania (72%), Germania (65%) și Luxemburg (65%).

La nivel european, prețul caselor a crescut cu 4,2%, în timp ce salariile doar cu 3,2%, astfel încât 55% dintre europeni consideră că este o provocare să îți cumperi o casă și anticipează că prețurile vor crește în următoarele 12 luni (62% dintre aceștia). Cu toate acestea, procentul europenilor care consideră că este din ce în ce mai dificil să își cumpere o casă a scăzut de la 78% în 2015 la 70% în 2019.

Sondajul a fost efectuat de Ipsos prin chestionare aplicate online. La acest studiu au participat 15.146 de respondenți din 15 țări: Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia, Marea Britanie, Australia și Statele Unite ale Americii. Chestionarea a avut loc în perioada 16–30 august.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 385107.21RON
1 ETH = 8859.65RON
1 LTC = 424.81RON
1 XRP = 10.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel