Ce generează decontarea directă obligatorie la RCA

Antonia Popescu |
Data publicării:

Decontarea directă obligatorie la RCA generează creşterea calităţii serviciului de asigurare, susţin reprezentanţii Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare (PRBAR), menţionând că RCA "devine o protecţie şi pentru sine, pe lângă protecţia pentru un terţ păgubit".

Potrivit unui comunicat remis joi Agerpres, reprezentanţii PRBAR, organizaţie patronală din domeniul asigurărilor din România, a avut joi o întâlnire de lucru la sediul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

AURUL s-a IEFTINIT, iar LEUL s-a depreciat în raport cu EURO

La această întâlnire au fost prezenţi cei mai importanţi jucători ai industriei de brokeraj din România, iar din partea ASF au fost prezenţi Nicu Marcu, preşedintele ASF, Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF şi Valentin Ionescu, director general al Direcţiei Strategie şi Stabilitate Financiară.

"Au fost analizate avantajele şi provocările decontării directe, măsura pe care o brokerii o susţin fără rezerve, ca fiind generatoare de creştere a calităţii serviciului de asigurare. Acţionând în interesul clientului, brokerii de asigurări vor aduce la cunoştinţa tuturor asiguraţilor că, odată cu intrarea în vigoare a OUG care introduce decontarea directa oligatorie, RCA devine o protecţie şi pentru sine, pe lângă protecţia pentru un terţ păgubit", se menţionează în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3617
Diferența -0.1444
Zi precendentă 4.5061
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 367493.81RON
1 ETH = 6987.49RON
1 LTC = 342.79RON
1 XRP = 9.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17045.910.47%
BET-BK3159.070.33%
BET-EF930.220.58%
BET-FI60187.990.46%
BET-NG1237.110.80%
BET-TR37589.080.47%
BET-TRN36536.470.47%
BET-XT1462.290.47%
BET-XT-TR3169.860.47%
BET-XT-TRN3087.700.47%
BETAeRO838.680.75%
BETPlus2514.360.43%
RTL38057.000.51%

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel