Revolut, platformă financiară cu peste 1 milion de utilizatori în România, a comunicat o serie de date ce reflectă obiceiul de consum al utilizatorilor din România din perioada 14 martie - 14 aprilie, în comparație cu luna precedentă.
Pandemia de Coronavirus a avut un impact semnificativ asupra consumului de divertisment online, din moment ce majoritatea oamenilor petrec mai mult timp ca oricând acasă. Pe parcursul ultimei luni, românii au cheltuit mai mult pe divertisment online, un număr mai mare dintre ei petrecându-și timpul jucând jocuri video sau vizionând filme pe platforme de home cinema.
Doar luna trecută, utilizatorii Revolut din România au cheltuit peste 7,5 milioane de euro pe divertisment online, cu un număr al tranzacțiilor mai mare cu 43% față de luna precedentă și o creștere a valorii acestora de 54%. În timp ce cheltuielile cu platforme online ce difuzează filme au crescut moderat în ultima lună (în cazul HBO GO cu 25%, iar în cazul Netflix cu 11%), achizițiile de jocuri online au explodat atât din punct de vedere al numărului tranzacțiilor, cât și ca valoare totală: consumul de jocuri de pe Steam Games aproape s-a triplat: numărul tranzacțiilor a crescut cu 178%, în timp ce valoarea tranzacțiilor a crescut cu 176%; Playstation. Numărul tranzacțiilor a crescut cu 106%, în timp ce valoarea totală a acestora a crescut cu 132%; Xbox. Numărul tranzacțiilor a crescut cu 157%, în timp ce valoarea totală a acestora a crescut cu 161%
Utilizatorii români ai Revolut au cheltuit peste 12 milioane de euro pe alimente de la începutul perioadei de carantină pe teritoriul României. În timp ce numărul tranzacțiilor a scăzut cu 37%, valoarea totală a tranzacțiilor a crescut cu 17%, ceea ce arată că românii merg mai rar în supermarketuri, dar fac cumpărături de o valoare mai ridicată, acoperind astfel necesarul de alimente pentru o perioadă mai lungă de timp.
Datele arată, de asemenea, că numărul tranzacțiilor pentru cumpărarea de alimente a crescut în ultimele două săptămâni înainte de instaurarea stării de urgență pe 16 martie, întrucât oamenii au anticipat faptul că vor urma restricții în ceea ce privește libertatea de mișcare. În prima săptămână de la instaurarea carantinei, numărul tranzacțiilor a scăzut cu 51%.
Cidește și: Doi mari retaileri forțează ieftinirea măștilor chirurgicale
Datele Revolut arată că barurile, restaurantele și lanțurile de fast food au înregistrat cele mai mari reduceri ale numărului de tranzacții efectuate în locurile respective, Starbucks (-94%), KFC (-90%) și McDonald’s (-75%) fiind grav afectate.
Cu toate că în cazul restaurantelor numărul tranzacțiilor a scăzut cu 88%, platformele pentru comenzi online sunt pe val. În medie, numărul tranzacțiilor a crescut cu 60%, în timp ce valoarea lor s-a mărit cu 90%. Aceasta demonstrează faptul că, deși românii nu mai pot merge la restaurant, comandă prin aplicații pentru a se bucura acasă de felurile preferate de mâncare. În timp ce numărul de comenzi ale Glovo și Uber Eats a crescut cu circa 50%, eucemananc.ro a înregistrat cea mai mare creștere, cu un număr de comenzi aproape dublu în ultima lună față de perioada precedentă (numărul tranzacțiilor a crescut cu 104%, iar valoarea acestora a crescut cu 193%).
În ciuda carantinei, apetitul românilor pentru cumpărături a rămas la un nivel înalt. În timp ce mall-urile și alte locuri pentru divertisment sunt închise, oamenii au ales să cumpere mai mult online. Astfel, numărul tranzacțiilor a crescut cu 64%, iar valoarea lor aproape s-a dublat.
eMag a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de tranzacții efectuate de utilizatorii Revolut în ultima lună, cu 162%, în timp ce valoarea acestora a crescut cu 180%
Decathlon se situează pe poziția a doua, cu un număr al tranzacțiilor mai mare cu 75%, iar valoarea acestora majorată cu 143%
FashionDays se află pe locul trei. Numărul tranzacțiilor a crescut cu 67%, iar valoarea lor a crescut cu 67%
Românii profită de perioada de carantină și pentru a-și redecora locuințele sau pentru a face diverse reparații. Pentru prima dată de la lansarea în România, comercianți precum IKEA, Dedeman, Leroy Merlin sau Bricostore intră în topul celor 100 de branduri preferate de utilizatorii Revolut. Deși numărul total al tranzacțiilor efectuate la acești comercianți a scăzut cu 35% în ultima lună, valoarea acestora a crescut cu 4.5%, ceea ce arată faptul că, deși merg mai rar în magazine, oamenii cumpără mai mult.
Sănătatea a fost una dintre principalele preocupări ale românilor pe parcursul ultimei luni. Aceștia au cheltuit peste 325.000 de euro în farmacii, în creștere cu 21% față de luna precedentă, iar cele mai mari cheltuieli le-au făcut la Farmacia Tei. Numărul tranzacțiilor cu Revolut a crescut aici cu 74%, iar valoarea acestora a crescut cu 73%.
Fie că vorbim despre ridesharing, benzinării sau despre sistemul public, transportul a înregistrat scăderi semnificative în ultima lună. Numărul tranzacțiilor efectuate la furnizorii de transport a scăzut în medie cu 83%, iar valoarea acestor tranzacții s-a micșorat cu un procent similar.
Aplicațiile de ridesharing au fost, de asemenea, lovite de carantină, iar FreeNow (-88%), Bolt (-81%), Uber (-79%) și Yango (-74%) au fost toate puternic afectate. Totuși, sistemul public de transport a fost cel mai afectat, cu o scădere de 95% atât în ceea ce privește numărul de tranzacții, cât și valoarea cheltuită.
Pentru prima dată de la lansarea în România, niciun comerciant din categoria călătorii nu a intrat în topul Revolut - 100 de comercianți. Având în vedere că suntem în carantină, în cele mai multe cazuri, cheltuielile pentru călătorii au fost reduse la 0 pe parcursul ultimei luni.
Un număr tot mai mare de români alege să își plătească facturile la utilități online, în contextul crizei COVID-19. În medie, numărul tranzacțiilor efectuate de utilizatorii Revolut către furnizorii de utilități a crescut cu 25%, iar valoarea tranzacțiilor a crescut cu același procent. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că românii petrec mai mult timp acasă și, prin urmare, plătesc facturi mai mari.
Serviciile de telecomunicații au înregistrat, de asemenea, creșteri în ceea ce privește tranzacțiile, din moment ce oamenii au început să lucreze de acasă, iar nevoia de a fi conectați mereu cu ceilalți este mai mare.
Măsurile recente de carantină au făcut ca un număr tot mai mic de oameni să se deplaseze fizic și să plătească cu cardul. Acest lucru a redus numărul plăților fizice efectuate cu cardul pe toate categoriile de cheltuieli. Numărul acestui tip de tranzacții a scăzut cu 58% de la anunțarea carantinei, însă, în același timp, numărul tranzacțiilor online a crescut cu 21%.
Plățile P2P și transferurile internaționale de bani au scăzut
Luna trecută utilizatorii Revolut au transferat mai rar mici sume de bani către prieteni și familie. Datele arată o scădere cu 32% a numărului de plăți P2P și transferuri internaționale în perioada 15 martie - 13 aprilie.
Numărul tranzacțiilor de schimb valutar a scăzut cu 53% între 15 martie și 13 aprilie, iar valoarea acestora a scăzut cu 43%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.