CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut, în data de 20 iune a.c., o întâlnire oficială cu președintele Romanian Board of Trade Toronto (ROMBOT), dl Peter Săndică, în vederea stabilirii unor conexiuni directe pentru mediul de afaceri din România cu antreprenorii canadieni, care să vizeze diferite sectoare de activitate.

ROMBOT este un hub dinamic care activează în zona Toronto și care promovează comerțul bilateral, oferind suport și conexiuni importante pentru mediile de afaceri din România și Canada, în scopul creșterii numărului parteneriatelor economice.

„Împreună cu președintele ROMBOT am reuşit să identificăm zonele de interes pentru antreprenorii din cele doua state, domeniile care pot atrage investiții pentru România, dar și care sunt oportunitățile de afaceri pentru companiile românești care doresc să acceseze piața canadiană. Astfel, am luat în calcul sectorul IT&C, activitățile de import-export, industria lemnului și nu în ultimul rând sectorul energetic. Colaborarea dintre CCIR și ROMBOT va fi concretizată prin organizarea unui forum bilateral România-Canada, la Toronto. Pe această cale, invit companiile românești intersate de piața canadiană să apeleze la serviciile oferite de ROMBOT pentru a primi suport pentru toate activitățile conexe unui astfel de demers”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

„Colaborarea dintre CCIR și ROMBOT devine esențială pentru a valorifica potențialul economic și comercial al ambelor țări. Împreună putem deschide noi oportunități de afaceri, putem facilita schimburile comerciale și, de asemenea, putem atrage investiții benefice pentru ambele părți. Este foarte important pentru cele două organizaţii să-și unească forțele pentru a putea construi o punte solidă între comunitățile afaceri, bazată pe încredere, respect reciproc și inovație”, a declarat președintele ROMBOT, Peter Săndică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467266.80RON
1 ETH = 16304.51RON
1 LTC = 474.03RON
1 XRP = 7.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel