Cazul de la Caracal. Suspectul Gheorghe Dincă, arestat. Ce i-a spus avocatului

Mara Ivan |
Data publicării:
El este omul care ascunde secrete cumplite
El este omul care ascunde secrete cumplite

Tribunalul Dolj a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat de uciderea adolescentei de 15 ani din localitatea Dobrosloveni, judeţul Olt, el fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi viol. 

Potrivit avocatului inculpatului, Alexandru Bogdan, până în acest moment nu există probe pentru ca Dincă să fie acuzat de comiterea infracţiunii de crimă, iar în faţa anchetatorilor inculpatul a descris ce a făcut în perioada în care este bănuit că ar fi comis faptele.

"Activităţile descrise de el în această perioadă nu includ vreo activitate infracţională. (...) Din ceea ce am observat, nu prea sunt persoane pe care să le indice ca martor. Sunt nişte indicii care se pot ridica şi la nivel de probă, însă nu sunt suficiente pentru o acuzaţie atât de gravă, probele urmând să se stabilească prin expertiză de specialitate, pentru a se vedea inclusiv de ce natură erau acele oase care s-au descoperit. Este prematur să se discute despre vinovăţie în baza acestor indicii", a afirmat avocatul Alexandru Bogdan, desemnat de Baroul Dolj să îl reprezinte pe inculpat.

Potrivit acestuia, apelul la numărul 112 efectuat de tânăra de 15 ani era de pe telefonul inculpatului, însă Dincă nu a recunoscut.

Citește și Drama de la Caracal. Este incredibil ce i-au spus polițiștii tatălui Alexandrei

"Eu am discutat cu dânsul în mod amănunţit şi în cursul zilei de azi probabil că ne vom mai întâlni. Cunosc poziţia dânsului, mi-a explicat în detaliu, am cooperat foarte bine. Din cunoştinţele mele, azi dimineaţă, la ora 7,00, a fost primul moment în care i s-a luat o declaraţie: iniţial a fost doar o percheziţie, au fost actele premergătoare care au fost întocmite. Poziţia dânsului este că nu cunoaşte aceste fete, nu ştie despre ce este vorba", a mai afirmat avocatul, care a precizat că nu îl cunoaşte pe inculpat, fiind desemnat de Baroul Dolj să fie apărător în acest caz.

Avocatul a mai spus că Dincă le-a precizat anchetatorilor că hainele găsite în casa lui aparţineau familiei şi în niciun caz nu erau ale altor persoane, iar despre oase a susţinut că are câini şi a folosit oase de altă natură. Decizia Tribunalului Dolj a fost contestată de Gheorghe Dincă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502254.27RON
1 ETH = 15753.09RON
1 LTC = 602.44RON
1 XRP = 15.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel